Panta rhei (2)

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 25 ( iunie, 2012 )
Autor:

Haruki Murakami ― 1Q84 (II)
Traducere de Iuliana Oprina şi Florin Oprina
Editura Polirom, Iaşi, 2011

Aş spune chestiuni ciudate şi de nerostit. Dar, pentru că ideal ar fi să fiu sincer cu ceea ce scriu, o să vă şi spun ce am de spus. Nu mi s-a întâmplat niciodată cu vreun autor contemporan ceea ce mi se întâmplă cu Murakami. Şi anume să fiu cufundat în lectură şi să mă las pătruns de poveste atât de puternic, încât, ridicând brusc ochii din carte, să văd că lumea din jurul meu are o altă culoare. Că acoperişul clădirii de vizavi, care mi se părea un cărămiziu palid, e, de fapt, un roşu aprins. Că pomii pe care-i ştiam verzi şi cuminte-fremătători sunt, în realitatea de după Murakami, nişte falnici martori taciturni şi suspicioşi, camuflaţi sub haina naturii inofensive. Că, în sfârşit, soarele nu gâdilă nediferenţiat trecătorii, ci după o logică intrinsecă, tainică şi revelatoare. Asta mi se întâmplă citind 1Q84.

Nu mi s-a întâmplat niciodată cu vreun autor contemporan ceea ce mi se întâmplă cu Murakami. Şi anume să fiu cufundat în lectură şi să mă las pătruns de poveste atât de puternic, încât, ridicând brusc ochii din carte, să văd că lumea din jurul meu are o altă culoare.

Volumul al doilea continuă povestea celor doi protagonişti, Aomame şi Tengo. De pe la jumătatea volumului aflăm că ei doi se cunosc din copilărie, însă au pierdut legăturile. Aveau o relaţie frumoasă; doi copii care trăiesc primii fiori ai dragostei, însă, deşi îşi jură pe tăcute că nu se vor părăsi niciodată, destinele îi ghidează în direcţii diferite. Acum, în 1984 (sau în 1Q84, pentru că niciodată nu ştim cu certitudine de care parte a realului ne aflăm), ei sunt deja maturi, dar simt în continuare o chemare surdă unul către celălalt.

Aomame se va hotărî, la sugestia Doamnei, să-l ucidă pe Lider, ca să răzbune, astfel, traumele pe care, dintr-un puseu mistic neînţeles de profani, acesta le-a provocat minorelor din “parohia” sa. Întâlnirea lui Aomame cu Liderul are ceva din misterul apropierii a două lumi distincte şi netangenţiale. Aomame ştie ce are de făcut, însă e luată prin surprindere de Lider, care îi spune calm că el cunoaşte care e rolul ei în toată această poveste şi o roagă chiar să-şi ducă proiectul la bun sfârşit. Liderul consimte, deci, la uciderea sa, fiind ferm convins că prin acest gest al său lucrurile vor lua turnura favorabilă rezolvării problemei care o apasă pe Aomame. La prima vedere, gestul său pare inutil şi prostesc. Însă, dacă ne racordăm cum trebuie la logica romanului, vom vedea că toate acţiunile converg înspre acelaşi rezultat. Murakami scrie, de fapt, romanul unei iubiri devastatoare care nu se poate înfăptui decât prin însumarea unor evenimente izolate, ilogice şi fantastice. Logica obişnuită nu are efecte în 1Q84. Destinul întregii omeniri pare legat de aşteptarea unui deznodământ fericit al iubirii dintre cei doi.

De cealaltă parte, Tengo o reîntâlneşte pe Fukaeri, o lasă să rămână în casa lui, însă, cum se întâmplă de obicei, relaţia lor strict profesională se transformă, pentru o scurtă perioadă de timp, într-una pur fizică. Fantasticul e şi aici prezent: Tengo are o senzaţie – puternic metafizică – de viol. Este complet pasiv în momentul consumării nopţii de amor, convins fiind că lucrurile s-au întâmplat aşa fără voia lui. Lipsa lui de reacţie îl sperie la început, după care acesteia îi ia locul o resemnare benignă. Îşi aduce şi el aminte de Aomame şi se străduieşte s-o găsească. Ei doi sunt, de altfel, şi singurele persoane care văd pe cer cele două luni, semnul sigur că se găsesc în 1Q84. E, aşadar, lumea lor: o scenografie originală, cu elemente noi care sfidează legile fizicii, şi pe care doar ei doi le cunosc. La un moment dat se şi găsesc foarte aproape unul de celălalt. Aomame simte lucrul ăsta, dar nu le e dat să se întâlnească, pentru că n-ar mai fi rămas subiect pentru cel de-al treilea volum, care e încă şi mai voluminos decât al doilea.

Nu totul este însă roz în acest 1Q84. Aomame şi Tengo vin, e drept, din 1984 şi îşi transformă viaţa astfel încât s-o facă pe cât posibil compatibilă cu noua lume (Aomame chiar e pe punctul de a-şi schimba radical înfăţişarea, pentru a scăpa de eventualele repercusiuni ale uciderii Liderului), însă fatalitatea face ca aceştia să târască după ei şi părţile mai puţin solare ale personalităţilor lor. Aomame ajunge în pragul disperării când îşi dă seama că din 1Q84 nu mai poţi ieşi (portiţa de scăpare nemaiexistând aici – e vorba despre scara de urgenţă a autostrăzii, reală în 1984 şi inexistentă în 1Q84, deşi restul peisajului e neschimbat) şi încearcă să se sinucidă. Ultimul tablou cu Aomame ne-o înfăţişează băgându-şi revolverul în gură, după care auzim un declic. Şi cortina cade.

Ce se găseşte după ea, vom afla din volumul al treilea.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.