Păţaniile unui lord cu alibi neinspirat

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 3 ( august, 2010 )
Autor:

Jeffrey Archer – Povestiri cu final neaşteptat
traducere de Luana Schidu
Editura Humanitas, Bucureşti, 1994

Când m-am uitat prima oară la o fotografie cu Jeffrey Archer, mi-am zis că, dacă-i pui un costum de cowboy, poate oricând să joace într-un western din acelea care, cu ani de zile în urmă, bucurau sufletele bunicilor şi părinţilor noştri şi care pe mine mă scoteau din sărite încă de pe atunci. Pe urmă am dat peste altă poză, în care mi s-a părut că aduce cu un Pierce Brosnan îmbătrânit. Luată de val şi mergând ba din site în site, ba din blog în blog, am dat peste altă fotografie, de data asta cu un Archer de 23 de ani, lângă John Lennon. Gata cu fotografiile, mi-am zis, enervată de comentariile acide ale celor care le foloseau numai ca să-l denigreze pe Archer. Oamenii însă au dreptate. Archer s-a ţinut de mârşăvii toată viaţa: diplome false, ca să poată spune că a studiat la Oxford, evaziune fiscală şi mărturie mincinoasă — cireaşa de pe tort, care i-a adus doi ani la mititica.

Vi-l prezint, aşadar, pe Jeffrey Howard, Lordul Archer de Weston-super-Mare, politician conservator, parlamentar, puşcăriaş condamnat pentru sperjur, autor de mare succes. Pe noi asta ne interesează acum, culegerile de povestiri pe care le-a scris şi le scrie în continuare, deşi recunosc că sunt tentată să amintesc şi de episoadele bine condimentate din viaţa lui.

Nu voi suferi prea mult că nu le pot detalia pe cele din urmă, pentru că personajele lui Archer fac exact ceea ce cred că ar fi capabil să facă el însuşi: mint, înşală şi fură la nivel profesionist. Şi ucid, dar hai să nu-l consider pe Archer capabil de crimă (încă). Dacă aţi citit câte ceva de el, în special povestirile, veţi înţelege că e destul de greu să vorbeşti despre ele fără să dai în vileag întorsătura de situaţie de la sfârşit. Personal, văd în ea însuşi scopul pentru care au fost scrise. Nu trebuie să minimalizăm acel „twist in the tale” şi să le numim povestiri cu poantă, cum ar face-o un tânăr care ia cuvântul pentru prima oară la o şedinţă de cenaclu.

În primul rând, nu toate textele au o poantă în sensul clasic al cuvântului. În A la carte şi Colonelul Broscoi, nu te surprinde nimic la sfârşit; pe parcursul textului, te pot face să zâmbeşti alegerile personajelor: tânărul student strălucit va renunţa la cariera promiţătoare ca să devină bucătar, iar colonelul îmbracă haina preoţească la eliberarea din lagărul de prizonieri. Şah mat, Portiţa de scăpare şi Doar o imitaţie sunt chiar previzibile. (Sau sunt eu prea deşteaptă?) La fel şi ultima povestire din volum, Christina Rosenthal. Ghiceşti din timbrul dulce-amar al naraţiunii că personajele vor sfârşi amarnic. Un sfârşit crunt, spre care personajul principal s-a îndreptat conştient toată viaţa, căutându-l cu lumânarea, dar luminând, din nefericire, şi drumul celorlalţi către el.

În al doilea rând, nu avem voie să trecem cu vederea peste harul de povestitor al lui Archer. Haideţi să vedem cum îşi desăvârşeşte talentul înnăscut acest extraordinar povestelnic-lord-puşcăriaş. După cum mărturiseşte el însuşi, este un individ disciplinat, care pleacă în străinătate atunci când începe o carte, ca să poată scrie fără să-i fie distrasă atenţia. Lucrează câte două ore neîntrerupt, măsurate cu o clepsidră uriaşă, cadou de la soţia lui, Mary (guri veninoase anti-Archer spun că se simte mâna ei în romanele cele mai aclamate ale soţului), şi e cel mai productiv în sesiunea de dimineaţă, de la 6 la 8.

Când începe un text, Archer nu poate spune dacă va fi o saga, un thriller sau o povestire. În cazul romanelor, ştie precis de la bun început ce se va întâmpla în primele patru-cinci capitole şi mai puţin precis cum va continua acţiunea în următoarele zece, când ajunge deja la mijlocul cărţii. Apoi, recunoaşte sincer, vine vremea când trebuie să se roage, pentru că nu are habar ce se va întâmpla pe pagina următoare. În opinia lui, dacă el, ca autor, se întreabă ce se va petrece mai departe, atunci are mari şanse ca şi cititorii să se întrebe acelaşi lucru. Ce farmec ar avea să ghiceşti ce se întâmplă în următoarele două capitole? Ai renunţa să le citeşti. Dar, cum nu ghiceşti, nu renunţi. Altfel stau lucrurile cu povestirile. Trebuie să ştii de la început cum se termină. Pui pe hârtie primele rânduri, dar le ai clar în minte pe ultimele. Asta îmi dă mie apă la moară când spun că Archer scrie povestiri pentru că îi place cum le termină, pentru că finalul e scopul lui principal.

Povestiri… este un volum bine conceput: cele douăsprezece povestiri sunt scrise jumătate la persoana întâi, jumătate la persoana a treia. Să fie oare persoana a treia sau lipsa întorsăturii finale motivul pentru care, dacă ar fi să fac o clasificare subiectivă a textelor din culegere, A la carte şi Furtul ar fi pe ultimul loc? Unii spun că e mai uşor să scrii la persoana întâi. Involuntar, majoritatea autorilor care apelează la ea nu se pot abţine şi-şi ferchezuiesc personajele cu trăsături de caracter personale. Eroii lui Archer nu fac excepţie. De câte ori termin de citit un volum de-al lui, sunt înclinată să-i mai iert din păcate. Poate pentru că personajele sale îşi recunosc nemernicia cu o dezinvoltură pe care nu cred că trebuie să o invidiem. Aşa se întâmplă în Crima perfectă şi Accidentul. Eroul nu spune făţiş: „sunt un nemernic”, ci îşi găseşte scuze: înainte de a deveni criminal, nu am încălcat legea niciodată, nu am primit nici măcar o amendă pentru parcare neregulamentară. Şi, ţuşti! coada dracului: trebuie să-l ucid pe individul cu care mă înşală nevasta. Nu pricep de ce acest Edward din Crima perfectă n-o înfierează şi pe nevastă-sa. Toată ura o păstrează pentru nemernicul seducător. „O dată ce am hotărât ce am de făcut, m-am apucat meticulos de treabă”, ne declară el. Iată cum se regăseşte autorul de povestiri disciplinat şi meticulos în viitorul criminal, la fel de meticulos. Iată de ce am impresia că, scriind, Archer nu face decât să-şi dea în vileag propriile calităţi, dar mai ales propriile metehne. Şi, cu cât citesc mai mult din el, cu atât impresia se transformă în convingere.

Primele povestiri de Archer le-am citit în 1994. Le-am reluat după mulţi ani şi am constatat cu bucurie şi surprindere (între timp mi-am cumpărat lecitină pentru stimularea aducerii-aminte) că am uitat întorsătura neaşteptată din final, cu o singură excepţie, povestirea Prieteni buni. A treia oară nu cred că o voi mai uita. Oare nu-şi vor pierde farmecul aceste proze dacă, după primele rânduri, îţi aminteşti cum se termină? Excepţia tocmai pomenită răspunde „nu”. Nu vreau să vă stric plăcerea, aşa că nu dau detalii, însă vă recomand să începeţi cu ea volumul de Povestiri…, apoi să continuaţi cu Crima perfectă. Pe Christina Rosenthal lăsaţi-o la urmă, unde a plasat-o şi autorul/editorul, ca să încheie, cât se poate de frumos, un volum echilibrat.

Archer scrie cu aceeaşi plăcere şi povestiri, şi romane. Depinde cât îi alunecă stiloul. Sau pixul, pentru că nu foloseşte calculatorul. Cea mai mare realizare tehnică a lui este că ştie să aprindă lampa. Dar este un autor de suspans extrem de stilat, reuşind o intrigă perfectă. Şi atunci, lămuriţi-mă, vă rog, cum a putut fi atât de neinspirat – iniţial am vrut să spun tembel – încât să-şi fabrice un alibi pentru o dată greşită şi, în consecinţă, să se aleagă cu doi ani de închisoare?

Încercaţi să găsiţi explicaţia într-o Tolbă plină cu săgeţi. Ce vă costă? Nici un ban în plus, nici un ban în minus.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.