Philip Marlowe, un bărbat de care m-aş putea îndrăgosti

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 10 ( martie, 2011 )
Autor:

Raymond ChandlerNu-i uşor să spui adio
Traducere de Cornelia Bucur

Seria de autor „Raymond Chandler”
Editura Nemira, 2011

De ce? Varianta-clișeu a răspunsului: pentru  că e un romantic singuratic și incurabil, un soi de Don Quijote modern, părăsit până și de Rosinanta și de piticul Sancho Panza, pentru că e un bărbat puternic și trist, pentru că habar n-am câți ani are exact (ba treizeci și cinci, ba patruzeci și doi, ca-n Nu-i ușor să spui adio, ba patruzeci și opt), pentru că sub masca cinismului și durității se ascunde o inimă vie și tandră, ș.a.m.d. Nu, nu m-aș îndrăgosti de Marlowe pentru atâta lucru, probabil aș prefera să-mi cumpăr o prăjitură însiropată. Și atunci?

Mai mult decât în oricare din volumele seriei Marlowe, în Nu-i ușor să spui adio avem de-a face cu o critică socială fățișă și incisivă. Într-o lume haotică și coruptă, în care unu plus unu nu fac niciodată doi, iar mai-răul se întovărășește, pervers, cu prea-binele, succesul nu depinde de muncă, ci de abilitatea de a te strecura printre norme și legi.

Da, Philip Marlowe e un personaj care a intrat în galeria figurilor mitologice ale Americii, alături de imaginea cavalerului și cea a cowboy-ului. Dar la o mai atentă privire îți dai seama că investigatorul privat al lui Chandler nu prea are multe puncte comune cu imaginea unui erou romantic. E, mai curând, un anti-erou de factură existențialistă, care se definește pe sine în opoziție cu restul lumii. Lupta lui Marlowe cu societatea nu are o miză măreață și istorică; detectivul nu-și propune să schimbe lumea, nu încearcă nici măcar să impună ori să inducă propriile sale valori celor care, la un moment ori altul, îi sunt apropiați. El dă pur și simplu curs instinctului de supraviețuire și propriei individualități, într-un spațiu permanent ostil care se numește, trist și ironic, Orașul Îngerilor.

Într-o lume în care violența face legea, Marlowe e un tip vulnerabil care se teme să-și exhibe slăbiciunea. El se definește pe sine într-o permanentă dublă opoziție: atât cu comunitatea care constituie genul proxim, cât și cu grupurile de marginali (femei, homosexuali, alcoolici, negri, emigranți) care reprezintă, în acest context, diferența specifică. Marlowe pare fascinat de slăbiciunea acestora din urmă și se apropie cu simpatie de ei, încercând să-i protejeze, dar în același timp străduindu-se să-și ascundă propriile similarități cu lumea outsiderilor, și care l-ar plasa din start în categoria potențialelor victime.

Cu Philip Marlowe, iese la iveală partea întunecată, absurdă și tragică a visului american, care se reduce, la Chandler, la fraudarea sistemului, îmbogățirea peste noapte și eliminarea rapidă a obstacolelor (de obicei bipede și animate). Mai mult decât în oricare din volumele seriei Marlowe, în Nu-i ușor să spui adio avem de-a face cu o critică socială fățișă și incisivă. Într-o lume haotică și coruptă, în care unu plus unu nu fac niciodată doi, iar mai-răul se întovărășește, pervers, cu prea-binele, succesul nu depinde de muncă, ci de abilitatea de a te strecura printre norme și legi. Orașul Îngerilor e personajul ascuns cu care se confruntă permanent Philip Marlowe, „un oraș bogat, viguros și mândru, un oraș pierdut, înfrânt și gol”. Masochist și inutil nostalgic, detectivul recunoaște că ar fi putut rămâne în orășelul natal, ar fi putut lucra într-o fierărie, s-ar fi putut însura, face cinci copii și chiar îmbogăți. El va prefera însă „orașul mare, murdar, sordid și strâmb”, asumându-și în mod voit și conștient pericolul și puținătatea unei vieți trăite pe muchie de cuțit.

În Nu-i ușor să spui adio, ambivalentul, cinicul și loialul Philip Marlowe demonstrează perfect, fără a-și fi propus în mod explicit acest lucru, imposibilitatea eroismului în Cetatea Îngerilor. […] Nu e, aceasta, o carte despre crimă, sex și moarte, ci un elogiu adus  actului rebel, onest, gratuit și inutil.

Philip Marlowe va încerca nu atât să ordoneze haosul în care singur a ales să trăiască, cât să supraviețuiască într-o lume alienată, adoptând o atitudine cu tente stoice, complicată de toate emoțiile negative cu care se confruntă: pasiuni sexuale, furie, lăcomie, răzbunare. Refuză autoritatea instituțiilor corupte și, cu toate că e în mod repetat dezamăgit de oamenii pe care-i apară (emblematică e relația cu Terry Lennox și, parțial, cu scriitorul Roger Wade) își continuă zbaterea și lupta fără miză pentru că pur și simplu nu are de ales. Opțiunea lui are și un preț, destul de mare, de altminteri: singurătatea. Marlowe e, în ultimă instanță, un individualist de extracție existențialistă, care creează și (își) recreează iluzia libertății. Trăiește singur, la marginea societății, e necăsătorit, nu se supune legii, e investigator privat (vs serviciul public), ce mai, un tip suspect din start în ochii puterii, ai sistemului. Mai mult decât atât, funcționează după propriul lui cod de legi care-l obligă, în mod absurd, să care iar și iar în spinare bolovanul sisific care se va rostogoli veșnic la vale. Marlowe iese în stradă și înfruntă deschis crima – ca expresie a unei violențe endemice, într-un spațiu incontrolabil. E un personaj infinit mai nuanțat decât stereotipul investigatorului privat, dar păstrează totuși trei dintre atributele lui clasice: bea, ucide și seduce. Nu are nimic, așadar, dintr-o figură christică; din contra, e și el contaminat de răul care stăpânește orașul. E doar cinic, de un cinism autoimpus, o carapace care-l apără, speră el, de viață, de societate, de iubire. Anchetele lui Philip Marlowe ar fi putut fi un soi de periplu inițiatic, care-l ajută să se descopere pe sine. Și chiar ar fi putut fi astfel, cu condiția ca, la capătul drumului, Marlowe să aibă ce descoperi. Numai că la sfârșitul fiecărei astfel de călătorii nu există nimic. Marlowe nu află, în cele din urmă, nimic din ceea ce să nu fi știut dintru început. Lumea e la fel de goală, de murdară, de haotică, sistemul e la fel de corupt, femeile sunt la fel de periculoase, de animalice, de degenerate moral, iar cerul e la fel de îndepărtat și pustiu. În acest peisaj schizofrenic și alienat ai de-a face, pe de o parte, cu un sistem care încearcă să controleze totul, ca un ochi care tinde să capete autonomie, și un individ care încearcă să se sustragă privirii și să-și construiască o viață după propriul lui cod, într-un unghi mort, în care ochiul  atotputernic nu ajunge. Aici, în spatele unui geam care se deschide doar la final, îl găsești pe Marlowe jucând șah singur, cu un pahar dinainte.

În Nu-i ușor să spui adio, ambivalentul, cinicul și loialul Philip Marlowe demonstrează perfect, fără a-și fi propus în mod explicit acest lucru, imposibilitatea eroismului în Cetatea Îngerilor. De altminteri, în acest al șaselea roman al seriei Marlowe, detectivul e ciudat de pasiv, ba chiar pe alocuri total lipsit de curiozitate, cel puțin în relațiile cu Lennox și cu Roger Wade. Nu e, aceasta, o carte despre crimă, sex și moarte, ci un elogiu adus  actului rebel, onest, gratuit și inutil. Forța caracterului lui Marlowe rezidă în aceea că, deși luptă cu mistere arbitrare, fără a găsi vreodată un răspuns universal și permanent valabil, cauzele lui nu se degradează niciodată la pretexte. Marlowe e prins într-o dialectică a speranței și nostalgiei, a realismului și fanteziei, din care nici măcar nu încearcă să iasă. Lucidul Marlowe are, inevitabil, un fel aparte și ambiguu de a iubi și urî deopotrivă lumea coruptă și goală în care încearcă să supraviețuiască.

… Cum spuneam, Philip Marlowe rămâne un bărbat de care m-aș putea îndrăgosti. Dar nu prea știu exact de ce.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.