Povestiri pentru toate gusturile

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 1 ( iunie, 2010 )
Autor:

Stephen KingLa asfinţit, povestiri, traducere de Mircea Pricăjan, Editura Nemira, Seria de autor „Stephen King”, Bucureşti, 2010.

Deşi romanele lui King ajung frecvent în topul meu personal, proza lui scurtă nu m-a impresionat în mod deosebit până acum. Cred ca i-am citit toate colecţiile, dar în afară de Children of the Corn şi de câteva nuvele legate de Turnul Întunecat (care probabil nu au sens fără context), n-aş putea să numesc sau să rezum ceva. În concluzie, am început La asfinţit fără mari aşteptări; de fapt, cartea s-a odihnit la mine în bibliotecă vreme de câteva luni bune înainte ca împrejurările să mă „oblige” să o citesc.

Şi… am fost plăcut surprinsă. Nu, nu se compară cu literatură de mare lungime a lui King, nu, nu se compară cu autorii consacraţi de proză scurtă, dar cu toate astea Just After Sunset e un volum care merită cu siguranţă atenţia.

Unul dintre atuurile volumul este acela că Stephen King atinge destul de multe teme încât să fie într-adevăr câte ceva pentru oricine: avem horror clasic, fantasy (dark şi mai puţin dark), thriller psihologic, sfârşitul lumii şi nişte fantome.

„Câte ceva”-ul potrivit pentru mine a fost N., care conţine toate ingredientele potrivite pentru mine: tensiune crescândă, naraţiune la persoana I şi monştri din alte dimensiuni, fantasy amestecat cu horror. Firul narativ nu e greu de ghicit încă de la început (un psihiatru are un pacient convins ca tulburarea sa obsesiv-compulsivă are de fapt rolul de a menţine echilibrul lumii şi de a o proteja de un rău inimaginabil), dar King reuşeşte să dozeze tensiunea excelent, încât „nu am putut lăsa cartea din mână” nu rămâne doar un clişeu obosit. Johnny se transformă din medic respectabil în bărbat mânat de curiozitate în victimă a propriilor acţiuni, iar naraţiunea curge aşa cum trebuie către cele două fragment finale: sfârşitul sec de relatare de ziar şi e-mailul care, într-un film horror, ar fi reprezentat de scena de după genericul final, cu monstrul (presupus mort) ridicând firav un deget.

Nu mi se pare că vreuna dintre celelalte povestiri se ridică la nivelul lui N., dar e de înţeles: prefer oricând fantasy-ul în faţa horror-ului sau thrillerului. Totuşi, printre textele care mi-au rămas în memorie în cele câteva luni de când am terminat Just After Sunset se numără… fix un thriller şi un horror.

Pisica diabolică este o povestire veche, abia acum adăugată unei colecţii. Se simte; e horror old-school; e previzibilă şi delicioasă. Un bătrân angajează un ucigaş plătit – numai că ţinta nu e vreun nepot hrăpăreţ sau vreun vechi rival, ci pisica familiei. Cât de periculoasă poate fi o felină de câteva kilograme? Răspunsul se află la sfârşitul nuvelei, într-o scenă de gore care probabil şi-ar găsi un loc în câteva filme de categoria C. Nu prea reuşesc să-mi explic de ce mi-a plăcut povestirea… poate se datorează faptului că am citit foarte puţin horror în stilul anilor 80, sau poate dragostei mele pentru feline (din cele mai puţin ucigaşe, sper).

În mare rahat este povestirea aia. E imposibil să o citeşti şi să o uiţi, deşi bănuiesc că pentru mulţi va fi mult prea scârboasă ca să fie apreciată. Acţiunea e simplă, foarte simplă: un bărbat este închis într-o toaletă portabilă, în miezul verii. Dacă reuşeşti să treci peste partea de „bleah”, nuvela ridică o problemă foarte interesantă: până unde ai merge ca să supravieţuieşti? Tu, care citeşti acum şi strâmbi din nas, ce ai face în situaţia personajului principal? Dacă între tine şi supravieţuirea ta se află, la propriu, o gramadă de rahat? Din păcate, spre sfârşit În mare rahat îşi pierde forţa; ar fi fost mai reuşită, după părerea mea, cu câteva pagini în minus.

În continuare pe lista mea de preferinţe sunt două povestiri foarte scurte.

New York Times la ofertă specială este lacrimogenă, da. Nici ideea nu e nouă; probabil există cel puţin un film pe aceeaşi temă. Şi totuşi… King ne face din nou să ne gândim. Ce-ai simţi dacă soţul tău proaspăt decedat ţi-ar da telefon? Dacă ai şti că legătura se va întrerupe curând? Cum îţi iei la revedere în 5 minute? Deşi e în mod evident gândită să te întristeze… eu am acceptat manipularea emoţională.

După-amiaza absolvirii chiar nu are nimic special. Deloc. Nu e o povestire care să aducă ceva nou, nu are personaje bine creionate, dar atmosfera se schimbă atât de brusc şi sfârşitul aduce o temă preferată a mea… aşa că o s-o numesc o plăcere vinovată şi-o sa trec mai departe.

Celelalte povestiri nu m-au impresionat atât de tare. Ar mai merita menţionate Willa (pentru ideea gării eterne, nu pentru acţiune), Visul lui Harvey (un coşmar al tuturor, nu?), Lucrurile rămase în urma lor (povestirea obligatorie cu 11 septembrie, dar destul de reuşită) şi Ayana (nimic nou, iaraşi, doar oameni care capătă puteri vindecătoare, dar o lectură plăcută).

Cele rămase au mai multe defecte decât calităţi: Fata de Turtă-Dulce se vrea un thriller psihologic, dar se lungeşte prea mult, la Popas nu am înţeles miza (un tip împrumută temporar personalitatea alter-ego-ului lui ca să fie mai dur; ei, şi?), Bicicleta staţionară are o idee, undeva, dar până la sfârşit se pierde, iar Mute a fost previzibilă de la primele pagini, iar drumul către final a fost plictisitor.

Volumul nu se termină la ultima povestire; deşi cunoaşte recomandarea insistentă de a nu îşi explica intenţiile literare (un scriitor bun nu va simţi nevoia etc.), King o ignoră liniştit şi explică cititorilor de unde i-a venit inspiraţia pentru fiecare text. Spre deosebire de cei care fac recomandarea de mai sus, mie îmi place să citesc şi despre ce se ascunde în spatele fiecărei nuvele, aşa că am apreciat cele câteva pagini „bonus”.

În concluzie, „da” pentru La asfinţit, cu condiţia să ştiţi ce fel de carte aveţi în mână: puţin probabil să descoperiţi vreo perlă de literatură, dar aveţi şanse la nişte entertainment pur marca Stephen King. Plus pisici ucigaşe.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • Nasum said:

    Linistea este tot ce conteaza!

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.