Relaţi(onare)a cu moartea

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 14 ( iulie, 2011 )
Autor:

Irina Cristescu – Vocile morţii. Mentalităţi şi discursuri asupra sfârşitului în Evul Mediu Târziu
Cuvânt înainte de Bogdan Murgescu
Postfaţă de Mihaela Grancea
Editura Semne, Bucureşti, 2011

V-aţi gândit vreodată serios la cum ne-am raportat – individual şi colectiv, ca societate – de-a lungul timpului la ideea de moarte? Subiect care trezeşte în prezent o reacţie instinctuală de respingere, acesta a făcut parte din viaţa noastră, până nu de mult, în cel mai firesc mod posibil.

Acribia analizelor şi pertinenţa observaţiilor din acest volum sunt mărturie suficientă a pasiunii cu care Irina Cristescu s-a ocupat de acest subiect, dedicându-i ani buni de studiu.

De la acest considerent – cu toate implicaţiile lui, şi ele nu sunt puţine! – a pornit Irina Cristescu în originala şi cvasi-singulara sa exegeză dedicată morţii, aşa cum apare conceptul la sfârşitul Evului Mediu Târziu. Mai interesant însă decât această reconstituire – necesară, de altfel – mi se pare în cartea ei miza pe comparaţia cu actualitatea. Întrucât numai desluşind ritualurile şi mentalităţile din care izvorau acestea odinioară putem înţelege pe deplin transformările pe care le-a suferit societatea modernă în relaţia ei cu nefiinţa.

Descoperim, astfel, citind Vocile morţii că, datorită dublării speranţei noastre de viaţă, graţie evoluţiilor tehnologice în domeniul medicinii, cultura morţii care ne-a însoţit sute de an la rând are o tendinţă tot mai accentuată de izolare. Până într-acolo încât s-a ajuns, astăzi, la tabloidizarea ei, singurele aspecte ce ţin de dispariţia fizică a omului care ne mai trezesc cât de cât interesul fiind cele legate de suicid şi eutanasie. Ceea ce cândva făcea parte din viaţa oricui, ca fenomen inevitabil şi frecvent şi, tocmai de aceea, acceptat ca atare, acum s-a transformat într-o sperietoare, într-un subiect tabu, iar inevitabilitatea morţii, atât cât mai există ea ca idee conştientă, s-a retras pe un palier personal, individual. Rolul comunităţii şi ritualul morţii au suferit şi ele modificări majore, în zilele noastre perceptele sociale cerând ca persoana trecută în nefiinţă să fie degrabă înlăturată prin înhumare sau chiar incinerare. Dispare astfel “sărbătoarea” morţii de odinioară, când mortului i se acorda toată atenţia din partea întregii comunităţi. Teama de necunoscutul nefiinţei a dus la o purjare a societăţii de orice semn al extincţiei.

O altă transformare a mentalului contemporan este glisarea lui memento mori spre carpe diem. Această analiză, spune Irina Cristescu, ţine de profunzimea analizei şi poate ajunge până la ideea vieţii fără de moarte, a iluziei că, negând moartea, putem trăi veşnic.

De ce a ales însă autoarea tocmai Evul Mediu Târziu german ca punct de contragreutate? Explicaţia o primim cu maximă limpezime: “[…] publicul român […] s-a familiarizat într-o oarecare măsură cu perspectiva franceză «mentalisă» asupra acestui domeniu. […] rezultatele cercetării de limbă germană în domeniu, multe dintre ele foarte actuale, sunt necunoscute sau trecute cu vederea. […] există foarte multe surse care nu au fost exploatate nici chiar de cercetătorii germani. O parte din acestea vor face obiectul acestui volum.” Şi chiar asta face autoarea, abordând subiectul din mai multe perspective: a discursului teologic, a celui medical şi, nu în ultimul rând, poate cel mai grăitor pentru mentalul epocii, a celor literar şi artistic. Pentru aceasta, munca sa de cercetare s-a îndreptat spre surse rare, printre care şi un mic tratat despre remediile împotriva ciumei, redactat de Sebastian Pauschner şi tipărit întâia dată la Sibiu, în 1530. Acest document Irina Cristescu l-a studiat chiar în arhivele din Sibiu. O altă sursă – asupra traducerii căreia autoarea a venit chiar cu îmbunătăţiri – este dialogul Plugarul şi moartea, aparţinându-i lui Jonannes von Tepl, care l-a scris la începutul secolului al XV-lea în Cehia.

Acribia analizelor şi pertinenţa observaţiilor din acest volum sunt mărturie suficientă a pasiunii cu care Irina Cristescu s-a ocupat de acest subiect, dedicându-i ani buni de studiu. Rezultatul este însă unul de excepţie, o contribuţie importantă şi – repet, chiar dacă risc să greşesc – singulară în literatura română de specialitate. Cine va dori de aici înainte să pornească o cercetare în domeniul culturii morţii nu va putea cu niciun chip să ocolească acest op. Op care, mai mult, poate fi citit şi de neiniţiaţi, servind că un foarte bun ghid introductiv şi totodată, paradoxal, analitic.

*

Citiţi un fragment din această lucrare în numărul de faţă al revistei noastre.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.