Să se ridice cortina!

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 23 ( aprilie, 2012 )
Autor:

Rodica Ojog-Braşoveanu – Cianură pentru un surâs
Seria Opere Alese. Rodica Ojog-Braşoveanu
Editura Nemira, Bucureşti, 2011

Mi-o imaginez pe Rodica Ojog-Braşoveanu ca pe o Jessica Fletcher autohtonă. O doamnă vârstnică, respectabilă, ageră la minte, interesată de tot ce mişcă în jurul ei, care se implică oricând simte că semenilor le-ar prinde bine implicarea ei şi care, în timpul liber, scrie romane poliţiste. Le scrie la o maşină de scris clămpănitoare, de modă veche, inspirându-se din păţaniile la care ia parte prin forţa împrejurărilor. Asemenea protagonistei din celebrul seria TV Verdict crimă, o văd pe Rodica Ojog-Braşoveanu ca pe un bun cronicar al vieţii mic-burgheze.

Cianură pentru un surâs e conceput ca o piesă de teatru. Scenele se delimitează clar, cu decoruri precise, personajele intră şi ies după logica şi cu efectul necesar unui spectacol cu public şi nu ţi-e deloc greu, citind cartea, să vezi bine atunci când cade cortina sau când sună gongul unui nou act.

Probabil că asemănările ar fi mers până la suprapunerea perfectă dacă autoarea noastră nu ar fi avut nenorocul de-a trăi într-o ţară care trecea prin vremuri deloc propice romanului poliţist patriarhal. Chiar şi aşa, avem în această autoare cel mai bun exemplu de tramă poliţistă vintage. Iar Melania Lupu, protagonista unei serii care se deschide cu Cianură pentru un surâs, este prototipul eroului iscoditor prin excelenţă. Apropierea de Miss Marple nu e deloc forţată.

Cianură pentru un surâs e conceput ca o piesă de teatru. Scenele se delimitează clar, cu decoruri precise, personajele intră şi ies după logica şi cu efectul necesar unui spectacol cu public şi nu ţi-e deloc greu, citind cartea, să vezi bine atunci când cade cortina sau când sună gongul unui nou act.

Ne aflăm într-un imobil naţionalizat de comunişti în camerele căruia au fost repartizaţi să locuiască oameni de toate condiţiile sociale. Printre ei, şi a noastră Melania Lupu, o bătrânică isteaţă, mereu atentă la detalii, posesoare a pisoiului Mircică. Din pricina unei ţevi sparte în bucătăria comună, în spatele unui scrin vechi, locuitorii imobilului fac o descoperire care multora dintre ei le va fi fatală. Într-o nişă din perete stau ascunse două tablouri valoroase. Între ele, unul cu o doamnă surâzătoare.

De la această descoperire porneşte apoi un lanţ de crime. Vecinii se suspectează unul pe celălalt, se supraveghează reciproc. Miliţia intră pe fir, maiorul Cristescu deschide o anchetă, iar Melania noastră, stratega scoaterii tablourilor peste graniţă şi a încasării banilor pe ele, deschide şi ea una… Totul executat cu măiestrie, ca la carte, într-un ritm bine susţinut.

Personaje interesante, bine reliefate din doar câteva cuvinte precise, observaţii psihologice fine, umor, suspans şi – surprinzător! – o proză foarte puţin datată – toate fac din Cianură pentru un surâs o carte numai bună să-l lege definitiv pe cititor de autoarea ei. În ce mă priveşte, la spectacole semnate Rodica Ojog-Braşoveanu n-am să refuz niciodată biletul. Deşi verdictul va fi întotdeauna „crimă”, drama personajelor te va ţine în scaun până la ultima cădere a cortinei.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.