Simbolurile pierdute ale francmasonilor.

Articol publicat in:Recenzii | 13 februarie 2013
Autor:

Dan Brown-Simbolul Pierdut (Robert Langdon III: The Lost Symbol, 2009) 480p., HC, Editura Rao, București, 2009, Colecția Rao Class, Trad. Adriana Bădescu

Purtat pe aripile fenomenalului succes din punct de al vedere al vânzărilor generate de ‘Codul lui Da Vinci’ (The Da Vinci Code, 2003), Dan Brown a perseverat și n-a mai furat cu nerușinare idei și studii compilate de alții, ci s-a apucat frumușel și s-a documentat meticulos, în vederea elaborării unui nou roman cu teorii conspiraționiste și ipoteze care vor zgudui lumea. Nu mi-au displăcut profund precedentele două romane ale lui Dan Brown pe care le-am citit (‘Codul lui Da Vinci’ și ‘Îngeri și Demoni’, celelate două romane care, alături de romanul de față, alcătuiesc trilogia dedicată lui Robert Langdon), dar nici nu m-au dat pe spate.

Romane elaborate, cu idei (chiar dacă furate), cu urmăriri, cu un personaj plăcut, Robert Langdon (nu și dacă este interpretat de Tom Hanks și are o frizură precum cea din filmul The Da Vinci Code (2006), cu urmăriri multe, cu mistere etc. De menționat și două excelente studii, din care Dan Brown cel puțin s-a ‘inspirat’ atunci când a aruncat lumea în aer, popularizând ideea că Iisus Hristos n-a murit crucificat, ci s-a refugiat în Franța cu iubita sa, Maria Magdalena, unde au făcut un copil, întemeind Dinastia Merovingienilor: ‘Holy Blood, Holy Grail’ (apărut și la noi la Rao), de Michael Baigent, Richard Leigh și Henry Lincoln, precum și ’The Templar Revelation’ (de asemenea, apărut tot la Rao), scris de Lynn Picknett și Clive Prince.

Dacă în ‘Îngeri și Demoni’ Robert Langdon deslușea mistere medievale prin Roma și Vatican, luptându-se cu enigme elaborate de Bernini sau Michelangelo, pentru ca în ‘Codul lui Da Vinci’ să-l răzbune pe Jacques Sauniere, alergând din Paris până în Scoția, alături de nepoata lui Sauniere, Sophie cea Înțeleaptă, de data aceasta, în ‘Simbolul Pierdut’, Langdon se află în chiar inima Americii, mai precis în Washington. Langdon are de luptat cu un inamic formidabil, probabil cel mai redutabil adversar din cele trei aventuri ale sale de până acum. Mal’akh este un monstru însetat de putere, un gigant plin de mușchi și tatuat din cap până în picioare, care, sub masca unui doctor șarmant și liniștit, putred de bogat, se infiltrează în familia Solomon cu o foarte mare ușurință.

Peter Solomon este cel mai bun prieten al lui Robert Langdon și, în același timp, mason de gradul 33, conducătorul celulei masonice din Washington, putred de bogat, de o înțelepciune monumentală, și păstrător al tuturor secretelor adunate de Francmasonerie de-a lungul celor aproape trei secole de existență. Katherine Solomon este sora mai mică a lui Peter și directoarea Centrului de Studii Noetice de la Muzeul Smithsonian din Washington, studii care se ocupă de puterea gândului (trebuie menționat că aici cartea se aseamănă foarte mult cu ‘Thanatonauții’ lui Bernard Werber, despre puterea gândului, care putere devine formidabilă atunci când mai multe persoane se gândesc la același lucru în același timp, ajungând să devină fizică, precum și cu ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte).

Atunci când Peter Solomon este răpit de către Mal’akh iar Langdon este păcălit și atras la Muzeul Smithsonian, unde trebuie să aducă cu el o cutie misterioasă, încredințată de Peter Solomon cu mult timp în urmă cu rugămintea de a fi păstrată cu sfințenie și de a nu fi deschisă niciodată, totul se transformă într-o cursă contra cronometru, mai ales când Langdon descoperă mâna retezată a prietenului său, Peter Solomon, chiar sub imensa cupolă a muzeului.

Mal’akh se dovedește un om de o cruzime inimaginabilă, care face totul pentru a-și atinge scopul: Solomon, ajutat de expertul în simbolistică Robert Langdon, trebuie să-i dezvăluie locul unde Francmasonii au ascuns Misterele Antice-taine străvechi, mostre de înțelepciune antică, prin intermediul cărora Mal’akh ar fi atins starea de iluminare supremă, transformându-se, prin intermediul unui ritual elaborat și printr-un sacrificiu sinistru, într-un semizeu (sau demon, deopotrivă, oricum, o ființă supranaturală). Pentru a-și duce la bun sfârșit planurile macabre, Mal’akh a adunat cărți și manuscrise străvechi, de magie neagră sau albă, interzise, puse la index, greu de găsit, extrem de scumpe și foarte greu de procurat. El ajunge până acolo încât vrea să o asasineze pe sora lui Peter Solomon, pe Katherine și să-i distrugă laboratorul și toate datele despre Noetică, considerându-le periculoase.

Langdon este șantajat cu viața celui mai bun prieten al său, Peter Solomon, pentru a descifra o hartă ce se află pe o piramidă din piatră, ascunsă într-o cameră din subsolul Muzeului Smithsonian, de care nu știa nimeni. Langdon este presat de un alt personaj detestabil, dar plin de bune intenții, se dovedește până la urmă, Inoue Sato, directoarea Departamentului pentru Securitate al CIA, o japoneză minusculă dar cu o atitudine și o importanță care îi fac pe toți ceilalți din jurul ei să-i dea ascultare necondiționată. Sato știe, din cauză că CIA este în posesia unor documente ultrasecrete despre Francmasonerie, că acest caz este de  o importanță covârșitoare pentru SIGURANȚA NAȚIONALĂ  a SUA și că nimic despre acest caz nu trebuie să răsufle (cu toate că este de acord că Robert Langdon trebuie să descifreze datele problemei, dar, mai întâi, trebuie să-i dea ei raportul).

Langdon, ajutat de custodele Muzeului Smithsonian și de Katherine, mai târziu, este lansat astfel într-o cursă contra cronometru, mai ales că află că cel care îl ținea acum prizonier pe bietul Peter Solomon, Mal’akh, îi ucisese acestuia mama cu zece ani în urmă și fusese la rândul lui împușcat de Peter, căzând apoi într-un râu înghețat, din care zupraviețuise miraculos. El aflase informații esențiale despre comoara de hartă pe care o deținea Solomon de la fiul acestuia, Zachary, omorât într-o închisoare din Turcia. Acesta era un rebel renegat de familie, care nu mai știa nimic altceva decât distracții la limită, cheltuind cu nerușinarea partea sa din averea familiei și pătând cu orice ocazie reputația unei familii de altfel foarte respectabile. Mal’akh fuses în închisoarea turcă împreună cu Zachary, lăsat de tatăl său să moară acolo, de la care aflase informații esențiale. Ce urmează? Acțiune multă, simboluri pierdute, hărți secrete, piramide dezgropate, mistere îngropate, morți mulți, secrete despre arhitectura orașului Washington care-l transformă într-o odă închinată arhitecturii lumii antice, și mult-mult suspans.

Dam Brown nu scrie capodopere de nominalizat la Pulitzer sau Man Booker și în niciun caz nu va ajunge pe lista lungă a nominalizaților la Premiul Nobel pentru literatură, alături de Murakami, Roth sau Cărtărescu. Scrie însă destul de bine, conform rețetei pe care eu, unul, cred că l-a consacrat, și care, de la ‘The Da Vinci Code’ încoace, a inspirat tone de romane de acțiune de gen: secrete ale lui Da Vinci, Machiavelli, Michelangelo, Isaac Newton, Benjamin Franklin, Oscar Wilde, templieri, francmasoni, illuminati, organizații secrete care așteaptă în umbră pentru a reveni la gloria de altădată, păstrătoare de secrete formidabile care ar da lumea peste cap, care ar detrona regi, papi sau președinți, care l-ar demitiza pe Iisus sau pe Dumnezeu etc.

Dan Brown recurge însă la sintagme care de multe ori te scot din sărite, care, folosite atât de des precum o face el, încep să frizeze ridicolul: fiori de gheață pe șira spinării, îți îngheață sângele în vene, ochi de gheață, îți ridică părul pe ceafă, secrete formidabile etc. Într-un timp mă întrebam: dacă Langdon are timp doar până la miezul nopții să descifreze harta pentru a găsi Misterele Străvechi, de ce stă la bârfă cu un preot sau cu custodele, toți trei având timp berechet să-și etaleze erudiția în materie de simbolistică, ritualuri străvechi, cifruri secrete etc. Oare nu sunt conștienți că bietul Solomon poate muri fără o mână?

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.