Smooth Criminal

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 7 ( decembrie, 2010 )
Autor:

Raymond ChandlerAdio, iubito!
Traducere de Mircea Pricăjan
Editura Nemira, Bucureşti, 2010

…sau Dick Tracy, dacă vi se pare mai şic. Cam aşa „arată” romanul lui Raymond Chandler, „Adio, iubito!”. Nu e uşor lucru să îmbraci în haine clasice o poveste din această categorie. Lui Raymond Chandler i-a reuşit. Detectivul Philip Marlowe are o eleganţă aparte atât în stilul de viaţă pe care şi l-a ales (chiar dacă e presărat cu unele excese), cât şi în iscusinţa de a ieşi abil din toate situaţiile problematice.

Raymond Chandler e considerat unul dintre cei mai buni scriitori de romane poliţiste ai secolului XX. Încadrarea aceasta n-are absolut nicio relevanţă pentru iubitorii genului, care sunt oricum greu de dus cu zăhărelul atunci când vine vorba despre literatura de suspans. Numele autorului nu e, în sine, o garanţie a succesului cărţii. Asta cu atât mai mult cu cât literatura poliţistă nu se reduce la calofilie şi la stârnirea facilă a unor emoţii primare, aşa cum o face, de exemplu, literatura soft ori cea de consum. Unicitatea lui Raymond Chandler stă, paradoxal, mai degrabă în „clasicismul” acţiunii decât în reinventarea genului.

În „Adio, iubito!” toată stofa intrigii pare creată şi cusută de cel mai bun şi talentat croitor de pe piaţă.

În „Adio, iubito!” toată stofa intrigii pare creată şi cusută de cel mai bun şi talentat croitor de pe piaţă. Aproape simţi mirosul prafului de puşcă, intimitatea seacă a biroului vreunui interlop, vagul iz de sudoare din incinta cabaretelor, gustul dulceag al băuturilor alcoolice şi fumul înnebunitor al trabucului. Niciun detaliu (ţinând aproape de clişeu) nu e uitat; totul se leagă într-o elegantă imagistică ce ţine de filmele cu gangsteri din perioada de aur a Hollywood-ului. De aceea, cartea se citeşte cu mare plăcere. Îţi permite, pe de o parte, să iei contact cu o lume fascinantă prin definiţie (lumea micii mafii americane), iar pe de altă parte îţi dezvăluie secretele bine dosite ale unor personaje rupte, parcă, dintr-o realitate care multora dintre noi li se pare neverosimilă. Sunt asigurate, aşadar, atât plăcerea întâlnirii cu o scriitură puternică, robustă şi ritmată, cât şi înfăţişarea lipsită de pudibonderie a dedesubturilor murdare ale vieţii de dincolo de lumina caldă a reflectoarelor.

Moose Malloy este un infractor care, după ispăşirea celor 8 ani de detenţie, este eliberat şi pleacă în căutarea iubitei sale, Velma. Înainte ca Malloy să fie arestat, roşcata focoasă îşi făcea veacul prin cluburile de noapte. Dintr-un puseu de disperare pentru că nu-i dă nicicum de urmă, Malloy săvârşeşte o crimă. Philip Marlowe, care-l însoţea pe Malloy în timp ce acesta îşi regla conturile cu persoane despre care credea că au legătură cu dispariţia Velmei, este detectivul care va încerca să dezlege iţele unei poveşti cu multe fire nevăzute. Este convocat de un bogat al locului, Marriott, să-l ajute într-o acţiune misterioasă de recuperare a unor bijuterii de jad. De aici, lucrurile se complică, pentru că Marriott va fi ucis în aceeaşi seară, chiar la locul întâlnirii cu cei care urmau să-i restituie bijuteriile. Nu voi da mai departe detalii. Vă spun doar că Velma nu e moartă, ci că a fost „ucisă” într-un mod simbolic şi extrem de profitabil pentru o anumită persoană, că vă veţi întâlni, pe parcursul poveştii, cu personaje misterioase ori de un banal absolut (doamna Florian, care nu povesteşte nimic decât în schimbul unor sticle de băutură), că întâlnim şi prototipul băbuţei care, în lipsă de orice altă activitate, îşi trăieşte viaţa spionând fiecare mişcare a vecinei de peste drum (un leit-motiv al literaturii poliţiste, reprezentând o piesă foarte utilă în recompunerea unui tablou care să-i conducă pe anchetatori la rezultatul final). Ah, da, şi că finalul va fi surprinzător! Chiar dacă detectivul Marlowe va avea atitudinea celui care a ştiut tot timpul că lucrurile stau exact aşa…

Cel mai interesant lucru pe care l-am depistat în scrisul lui Raymond Chandler este acela că autorul nu foloseşte un dozaj constant al suspansului. Acţiunea nu creşte spectaculos, atingând un climax către final, după care să se reinstaleze liniştea. În desfăşurarea acţiunii, Chandler nu ţine cont de regula nescrisă conform căreia adrenalina trebuie să-ţi crească treptat. Încă de la primele pagini ale romanului întâlnim scene sângeroase (una este aceea care se petrece în barul negrilor), după care acţiunea curge într-un mod firesc. Nu există crescendo-uri artificiale. Acest fapt dă, pe de o parte, senzaţia autenticităţii, iar pe de altă parte exprimă o concepţie nouă asupra modului în care un roman poliţist trebuie să capteze atenţia cititorului. Chandler foloseşte o tehnică a evoluţiei cuminţi a lucrurilor (în acord cu mersul firesc al întâmplărilor) în detrimentul condimentării excesive şi artificiale a desfăşurării acţiunii.

În concluzie, un roman poliţist clasic în sensul cel mai pur al termenului; o intrigă şi o acţiune palpitante, cu un final pe măsură. O lectură incitant-relaxantă şi un regal al literaturii de suspans.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.