Sub togă, bastonul de logician

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 9 ( februarie, 2011 )
Autor:

David Wishart – Ovidiu
traducere de Gabriel Stoian
Editura Nemira, 2010

Marcus are un nume cât o jumătate de pagină (motiv pentru care nici nu-l mai transcriu aci) și, în ciuda celor nici 20 de ani ai lui, la care se adaugă statutul de nobil tăietor de frunze la câini al Romei antice, are un limbaj plin de ironie și sarcasm, pe alocuri chiar foarte explicit, care amintește întrucâtva de Philip Marlowe. Și orice posibilă asemănare se cam oprește aici. Pentru că în Ovidiu, rostul lui Marcus nu este atât descoperirea unui criminal anume (sigur că apar ceva cadavre pe parcurs, dar acelea sunt mai curând pierderi colaterale), ci aflarea unei interpretări verosimile pentru misterele politice ale Romei de demult, care ies la iveală sub domnia lui Tiberius.

La două întrebări are a afla dezlegare tânărul Marcus: ce a făcut Ovidiu ca să fie exilat și care sunt cauzele și implicațiile reale ale dezastrului militar din pădurea Teutoburg, locul în care Roma, reprezentată prin trei legiuni romane conduse de Quinctilius Varus, s-a oprit pentru totdeauna în fața triburilor germanice, conduse la acea vreme de Arminius.

Ineditul acestei cărți e dat de aceea că ancheta lui Marcus nu vizează pedepsirea, ci recunoașterea prin cuvânt asumat a lungului șir de păcate comise odinioară. Nimic nu se pierde, toate gesturile, amintirile, cuvintele sunt recuperate și reinterpretate într-un nou context.

Având la dispoziție prea puține informații și, pe deasupra, majoritatea deformate ori incomplete, Marcus va trebui să descifreze cartea acelei bucăți de lume doar prin intermediul deducției logice. A rațiunii. Rezolvarea enigmei are putere de viață și de moarte asupra celor implicați, iar posedarea Adevărului înseamnă, în ultimă instanță, neutralizarea narativă a adversarului. Id est a Liviei, cum se va dovedi în cele din urmă. (Fie-mi permisă o paranteză: cei care l-au citit și l-au iubit pe Robert Graves, cel din Eu, Claudius împărat, vor recunoaște în paginile lui David Wishart teza lui Graves, preluată din Suetonius, conform căreia Livia a fost răul absolut, cea care i-a ucis sau îndepărtat pe rând pe toți cei apropiați lui Augustus, pentru a-i netezi drumul spre domnie lui Tiberius.)

Revenind, voi spune că Ovidiu nu e atât povestea unei crime, cât a unui șir de păcate pe care Marcus, prin ancheta lui, încearcă să le rescrie. Dar dezgroparea păcatelor inițiale e mereu periculoasă și Marcus va juca permanent pe muchie de cuțit, până ce lumea va fi repusă în drepturile ei firești. Înmormântarea ritualică din final a rămășițelor lui Ovidiu va fi cea care va reașeze în cuvenita ei matcă o lume care și-a pierdut, temporar, rosturile.

Lectorului i se induce sentimentul că e implicat într-o acțiune paradigmatică, deopotrivă periculoasă și eroică. I se oferă ocazia, cât se poate de verosimilă, să participe activ la o adevărată maieutică a descifrării unor secrete demult îngropate. În Ovidiu transpare cu claritate o presupoziție majoră: lumea e un ansamblu de semne și simboluri descifrabile, care nu pot fi decriptate decât prin parcurgerea unui traseu inițiatic și hermeneutic. Universul ficțional, labirintic, se construiește pe eterna luptă maniheană între Bine și Rău. Numai că Răul a fost comis și și-a săvârșit deja lucrarea în istorie, iar repararea lui nu constă, ca în alte scrieri de gen, în pedepsirea criminalului – Livia, împărăteasa, se află dincolo de posibilitatea pedepsirii – ci în recunoașterea, asumarea lui prin cuvânt și încuviințarea unei minime reinstaurări a ordinii firești, prin aprobarea cuvenitei înmormântări a cenușii lui Ovidiu în pământ familiar.

Ineditul acestei cărți e dat de aceea că ancheta lui Marcus nu vizează pedepsirea, ci recunoașterea prin cuvânt asumat a lungului șir de păcate comise odinioară. Nimic nu se pierde, toate gesturile, amintirile, cuvintele sunt recuperate și reinterpretate într-un nou context. Începută sub semnul unei morți încă neritualizate așa cum se cuvine (cea a lui Ovidiu, pe pământ străin), aventura minții lui Marcus se încheie cu transformarea morții inițiale într-o sărbătoare ritualică.

Spațiul își are contribuția lui, deloc de neglijat, în parcurgerea acestui drum al rațiunii. Interesant este că toate momentele întunecate, cele în care violența și iraționalul sunt predominante, au loc în Subura, un spațiu dedalic care se sustrage descifrării, un loc al păcatului, al teratologicului și monstruosului, care are consistența unui personaj viu, ce duhnește însă a întuneric și moarte. În contrapondere, agerimea maieutica lui Marcus are ca spațiu predilect de desfășurare propria lui casă, casa Perillei ori alte locuri închise și ordonate, spații securizante, luminoase, în care Răul fie este a prioric exclus, fie poate fi lesne circumscris.

Simbolică e și alegerea spațiului în care se desfășoară scena finală, a înmormântării: grădina vilei lui Ovidiu din afara Romei: spațiu ambiguu, nici închis, nici deschis, un loc controlat atât de rațiune, cât și de elemente care se sustrag ordinii logice dar,  ce-i mai important, aflat în afara Romei, teatru al răului.

«Fiecare loc își are soarta lui», spune Wishart, adaptând celebrul vers al lui Terentianus  (pro captu lectoris habent sua fata libelli); fiecare personaj, de asemenea. Iar soarta lui tânărului personaj Marcus, așa cum se prefigurează ea în Ovidiu, povestea primei anchete a istețului patrician, pare a fi una cât se poate de promițătoare.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.