Thrillerul fără suspans

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 14 ( iulie, 2011 )
Autor:

John Grisham – The King of Torts
Editura Dell, New York, 2003

Îmbiată de amintirea plăcută a Cazului Pelican, a Omului care aduce ploaia şi a altor câteva thrillere cu avocaţi scrise de Grisham, am cumpărat la un moment dat şi cartea aceasta. Descrisă tot ca legal thriller, The King of Torts e pentru Grisham prilejul să îi judece pe câţiva foşti colegi pentru care nu are nicio stimă: acei avocaţi care se ocupă doar de class actions, procesele în care sute de mii de consumatori reprezentaţi de un avocat dau în judecată în mod colectiv o firmă care a pus pe piaţă produse defecte.

Amintirile mele despre Grisham erau mult mai plăcute; or fi de vină anii care au trecut sau poate scriitorii de suspans peste care am dat între timp, dar acest roman nu m-a impresionat cu nimic.

Contează mai puţin că e vorba de medicamente cu efecte secundare neprevăzute sau de ciment care crapă la o lună după ce e folosit: important e să existe un avocat care să afle primul de existenţa unui astfel de produs şi care să convingă cât mai mulţi consumatori să îi încredinţeze misiunea de a obţine cât mai mulţi bani de la firma producătoare. Avocaţii câştigă 20-30% din suma totală oferită păgubiţilor, adesea sute de milioane de dolari dintr-un sigur astfel de caz.

Iniţial avocaţii aceştia par nişte îngeri coborâţi din cer să te anunţe că s-ar putea să obţii o grămadă de bani de la monştrii capitalişti care se îmbogăţesc pe spinarea oamenilor simpli. Clay Carter, personajul principal al cărţii, crede şi el în aceste lucruri atunci când pică peste el şansa să îşi deschidă o firmă de avocaţi specializată în class actions. I se pun pe tavă de către un binevoitor cu acces la studiile ştiinţifice desfăşurate de anumite firme farmaceutice trei cazuri: un medicament folosit în combaterea dependenţei de droguri care are nefericita proprietate de a-i transforma pe unii pacienţi în ucigaşi în serie, un calmant care produce tumori benigne şi un supliment hormonal care pare să fie cauza unor cazuri de cancer.

Romanul ne prezintă mersul fiecărui caz, de la racolarea clienţilor (atraşi cu reclame înfiorătoare despre bolile care-i aşteaptă dacă iau medicamentul X) până la negocierile cu patronii îngrijoraţi ai firmelor cu probleme. Clay Carter şi cei ca el fac totul să evite procesele, pentru că cel mai adesea nu ştiu să pledeze. Cei care caută în această carte relatări despre jurii, depoziţii şi chestionări de martori vor fi in consecinţă dezamăgiţi. Suspansul nu e creat nici de cazurile de care se ocupă Carter: ele sunt, în general, câştigate de la sine, firmele preferând să plătească bani grei pentru a scăpa de hiene.

În fapt, singurul lucru care te poate ţine cu sufletul la gură e destinul profesional al lui Carter: ajuns în câteva luni cel mai bogat avocat din Washington cu ajutorul unui personaj dubios, aparent spion industrial, Carter face tot mai multe greşeli după ce se obişnuieşte cu banii. Ca mulţi oameni care câştigă la Loto şi apoi îşi sabotează singuri viaţa, Carter ajunge să ignore avertizările propriei conştiinţe şi să se bage în afaceri tot mai dubioase, până în momentul în care totul i se va sparge în cap. Acest deznodământ era însă destul de clar prefigurat încă de la începutul romanului, detaliile prăbuşirii tânărului avocat fiind destul de uşor de anticipat.

În rest suspans nu avem, naraţiunea e destul de plată. Romanul e, după părerea mea, mai degrabă un manifest împotriva ideii de class action. Grisham enumeră toate lucrurile care pot merge prost, arată că toţi avocaţii care se ocupă de aşa ceva sunt nişte şacali şi că are rost să te judeci cu o firmă doar aşa cum arată el în alte romane: individual şi reprezentat de un avocat excepţional. Dat fiind caracterul său puternic moralizator, dat fiind şi faptul că ignoră avantajele pe care le poate avea totuşi un class action (câteva lecturi suplimentare mi-au fost de ajuns pentru a mă lămuri că ele nu există totuşi doar pentru a-i îmbogăţi pe nedrept pe câţiva avocaţi şi pentru a-i jecmăni fără milă pe ceilalţi) şi faptul că personajele şi întâmplările sunt extrem de şablonarde aş spune că Grisham a scris aici mai degrabă o fabulă părtinitoare.

Amintirile mele despre Grisham erau mult mai plăcute; or fi de vină anii care au trecut sau poate scriitorii de suspans peste care am dat între timp, dar acest roman nu m-a impresionat cu nimic. Schematic, dându-ţi impresia că a fost scris pentru a plăti poliţe, lipsit de momente palpitante, The King of Torts pare a fi menit să le placă doar acelor cititori care urăsc avocaţii şi care se pot bucura să îl vadă pe unul dintre ei dat de mâncare leilor la circ.

*

Romanul a beneficiat şi de o traducere în limba română, realizată de Ariadna Grădinaru, apărută la Editura RAO în anul 2007, sub titlul Maestrul.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • Infamii mărunte « Blog de carti said:

    […] The New Space Opera (ed. Gardner Dozois, ed. Jonathan Strahan), iar în ultimul număr Suspans.ro o recenzie la The King of Torts a lui John […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.