Toate drumurile duc la Roma

Articol publicat in:Recenzii | 19 februarie 2013
Autor:

Doream de multă vreme să citesc un roman de ficţiune despre gloria Imperiului Roman. Mânat de filme precum ”Gladiator”, seriale gen ”Spartacus” ori mai-vechiul ”Rome”, am decis să pun la încercare ”Centurionul” lui Simon Scarrow. Sincer să fiu, mă aşteptam la… altceva. La ceva nu atât de condensat (per ansamblu) poate, la puţin mai multă acţiune şi politică.

”Centurionul” continuă povestea lui Macro şi Cato, doi ofiţeri romani a căror poveste începe cu vreo 6-7 cărţi în urmă şi care acum sunt comandanţii câte unui grup de soldaţi (cetăţeni romani, respectiv auxiliari) ce trebuie cu orice preţ să cucerească şi să apere cetatea Palmirei. Povestea urmăreşte modul în care maşinaţiunile politice ale Romei influenţează viaţa omului de rând şi felul în care un soldat de infanterie este doar o frunză în vântul politic al marilor puteri.

Romanul îţi imprimă destul de bine rigurozitatea armatei dar şi dedesubturile ei, cu mici incursiuni în viaţa privată a ofiţerilor şi un strop mic de iubire. Mai important – aflăm cum se raportează la puterea Romei alte state armate precum Parţia sau Palmira. Cum aliatul de azi e inamicul de mâine, cum nu mereu romanii sunt cei care deţin puterea absolută într-un caz dat şi cum regulile războiului devin şubrede atunci când doar una dintre părţi este dispusă să le respecte.

Majoritatea acţiunii din roman se petrece în cetatea Palmirei unde prinţul Artaxes şi-a trădat tatăl – pe regele Palmirei – iar prinţul Balthus s-a aliat cu Legiunea a Zecea şi A Doua Cohortă Iliră în încercarea de a-i nimici pe rebeli. Ca şi ofiţeri conducători ai celor două grupări romane, Macro şi Cato trebuie să se folosească nu doar de arme dar şi de minte pentru a supravieţui.

Romanul are momentele lui de glorie iar bătăliile sunt descrise în cele mai mici detalii, însă per ansamblu nu m-a motivat să continui lectura ”Gladiatorului” care constituie cotinuarea poveştii. Poate fi şi o chestie de gust la mijloc, dar istorisirea mi s-a părut pe alocuri tărăgănată şi plină de inutilităţi ori detalii lipsite de interes. Asta nu înseamnă că ”Centurionul” nu are meritele lui: descrierile sunt la nivel aproape cinematografic, incursiunile în mintea lui Cato dese iar pe Macro ajungi să-l îndrăgeşti rapid. E o lectură relativ uşoară, fără prea multe artificii de limbaj, o poveste lungă care merge la pas mărunt. Dacă eşti un amator al detalilor atunci cartea este petru tine. Dacă vrei un ritm mai rapid de la lectură, nervii îţi vor fi puşi la încercare.

În ceea ce mă priveşte, savoarea romanului o constituie tehnicile de luptă, organizarea riguroasă a soldaţilor şi modul în care aceştia se comportă în perioadele imediat următoare bătăliilor. E interesant să faci o paralelă mentală cu armatele din ziua de azi şi să observi că, aparte de instrumente, nu multe s-au schimbat. De remarcat totodată atenţia pe care Simon Scarrow a acordat-o păstrării veridicităţii faptelor istorice şi modul în care autorul a adaptat pe alocuri scenele astfel încât acestea să se poată îmbina perfect în poveste.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.