Un tur de forţă

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 27 ( august, 2012 )
Autor:

Eugen Ovidiu Chirovici – Sanitarium
Editura RAO, Bucureşti, 2012

După Cine a ucis-o pe Nora Jones?, un roman poliţist clasic, cu tuşe parodice la adesea Agathei Christie, Eugen Ovidiu Chirovici se apleacă asupra unui subiect serios şi greu, într-un roman psihologic, subiect pe care alege să îl trateze într-un mod care ridică şi mai multe probleme de execuţie autorului. Sanitarium e genul de roman care oferă evidente plăceri de lectură cititorilor, dar care dă mari bătăi de cap celui care îl scrie.

Eugen Ovidiu Chirovici ne-a dăruit un roman psihologic de marcă, o reuşită incontestabilă, un tur de forţă dovedit atât prin atmosferă, cât şi prin personaje, dar mai ales prin modul abil de prezentare a unei teme care, aşezată pe poveste cu o eroare şi numai de un micron, poate nărui întreg eşafodajul narativ.

Spitalul de psihiatrie L.S. Hope, alintat pentru menajarea pacienţilor sanatoriu, fiinţează în localitatea Farrell Point, statul american Missouri, încă din 1945, când în el funcţiona un sanatoriu de tuberculoşi. Silueta lui „părea, când îl priveai de sus, un rubin mare, încrustat într-un bloc de granit”. L.S. Hope, fondatorul, un industriaş bogat, l-a deschis în principal pentru a-şi interna propria fiică, din dorinţa de a o feri de nenorocirile şi suferinţele care erau monedă curentă în celelalte asemenea stabilimente. La moartea fondatorului, în 1967, sanatoriul intră în administrarea unei fundaţii conduse de Henry S. Hope, nepotul lui L.S. Acesta trebuie să fie „un loc binecuvântat de Dumnezeu, în care oamenii bolnavi să se simtă într-adevăr acasă, printre fiinţe iubitoare. Să fie trataţi ca nişte oameni, ca nişte suflete chinuite şi nu ca nişte ciudaţi periculoşi sau ca nişte rable aruncate la fier vechi”. Încercarea de aparentă normalitate e dusă până într-acolo încât chiar secretara actualei directoare este de fapt pacientă, iar nu angajată, şi „alţi colegi dau o mână de ajutor la bucătărie sau la treburile gospodăreşti”. Ca într-o mare şi fericită familie. Personalul şi pacienţii coexistă în armonie. „Verzii” sunt internaţii de la primul etaj, cei cu tulburări relativ minore, pe când „galbenii”, la al doilea etaj, sunt întrucâtva mai dificili. Există chiar şi locuinţe – separate, acestea – pentru personal.

Când David Eagan, protagonistul, soseşte la sanatoriu, află însă că lucrurile se prezintă niţel diferite de cum sunt ele arătate publicului. Fost jurnalist de succes (semna reportaje în The Tribune), a ajuns acum să caute remuneraţia – bogată, de altfel – promisă pentru scrierea unei cărţi despre sanatoriul L.S. Hope. De când cu accidentul cumplit şi totodată stupid (impactul în plin cu o tonetă cu hotdogs scăpată de proprietar) căruia i-a căzut victimă Amy, soţia sa, viaţa n-a mai fost niciodată la fel. Împreună cu ea vine şi acum să-şi ia în primire noul serviciu, şi împreună află de la actuala directoare, afabila şi disponibila Sandra Wilson, că fostul director, tânărul Robert Coen, şi-a luat viaţa la abia 33 de ani înghiţind trei flacoane de Nombutal, fără niciun motiv aparent. Ochii dulci şi decolteul adânc pe care Sandra nu le ascunde de privirea lui David sădesc în Amy sămânţa geloziei.

Şi de aici încep manifestările stranii. Cazaţi în fosta locuinţă de serviciu a lui Robert Coen, David aude sunete stranii şi, în repetate rânduri, este vizitat de Robert Coen însuşi, cu care poartă discuţii despre trecutul sanatoriului. Rămasă singură, Amy descoperă în podul casei un cufăr cu un conţinut surprinzător, relevant pentru Cazul Coe, pe care David a şi început să-l ancheteze cu ajutorul pacienţilor şi personalului de la sanatoriu. Apar indicii despre o pacientă pe nume Betty Holman şi Amy porneşte o anchetă pe cont propriu, făcând o descindere în oraş. La rândul lui, David face o descoperire cutremurătoare la etajul al treilea al sanatoriului… Şi lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Chiar deloc.

Din păcate, astfel de romane sunt foarte greu de prezentat în detaliu. Pentru că orice ai încerca să evidenţiezi trebuie pus sub semnul întrebării, orice informaţie este înşelătoare şi doar lectura propriu-zisă poate aduce lumină.

Ceea ce contează, în cazul lui Sanitarium, este că Eugen Ovidiu Chirovici ne-a dăruit un roman psihologic de marcă, o reuşită incontestabilă, un tur de forţă dovedit atât prin atmosferă, cât şi prin personaje, dar mai ales prin modul abil de prezentare a unei teme care, aşezată pe poveste cu o eroare şi numai de un micron, poate nărui întreg eşafodajul narativ. Citiţi Sanitarium cu mintea deschisă şi pregătiţi-vă să fiţi uimiţi.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.