Varză

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 6 ( noiembrie, 2010 )
Autor:

Ryu Murakami – În supa miso
Traducere de Florin Oprina
Editura Polirom, Iaşi, 2006

În urmă cu ceva vreme mă gândeam că toţi aceia care se dau mari specialişti în ceea ce se cheamă creative writing sunt nişte bieţi impostori, care-şi ascund frustrările în spatele unor lecţii date, evident, cu cele mai bune intenţii. Nu cred nici acum că există reţete bine bătute în cuie pentru a scoate artă din înşiruirea banală a câtorva cuvinte. Adică nu pot concepe, încă, faptul că literatura se poate naşte cu metodă. Mai degrabă cred în imensa ei splendoare spontană decât într-o grilă logică prestabilită. Mie îmi plac muzele, nu algoritmii.

Totuşi, cred că unele cursuri de gen pot fi utile, mai ales în condiţiile în care te înhami la un proiect literar fără să ai habar cum poţi obţine suspans, emoţie, sentiment. Chiar dacă nu ţi se dă mură-n gură, ai măcar certitudinea că nu baţi câmpii cu graţie. Şi ăsta e un punct de plecare. Ryu Murakami l-a ratat. Sau o fi avut profesori proşti de creative writing.

„În supa miso”, pentru că despre el povestim, e un roman slab. Ăsta nici n-ar fi marele său necaz. Ci acela că, cel puţin dacă luăm de bun ce spune coperta a patra, s-a dorit un thriller. Şi nu oricum, ci ăl mai sângeros şi mai brutal de la „Tăcerea mieilor” încoace. Fireşte că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. Pot înţelege orice strategie de marketing, pot să pricep chiar şi lipsa simţului ridicolului când îl compari pe acest autor japonez (mult mai slab decât celălalt Murakami, adică Haruki) cu Dostoievski şi Garcia Marquez (aşa cum o face un anume Gary Indiana, tot pe coperta a patra). Numai că panglica pusă estetic deasupra unei cutii cu rahat nu-i schimbă acesteia din urmă, din păcate, conţinutul.

Kenji e un tânăr japonez care, în timpul liber, se oferă să lucreze ca ghid pentru străini prin cartierele de plăceri din Tokyo. Îl cunoaşte pe Frank, un american slinos, nu foarte tânăr, care-i face o impresie proastă încă de la început. E suspect, e neconvingător, e uneori ilar, alteori se pierde în reverii care stârnesc fiori pe şira spinării. Un personaj complex, cum s-ar spune. Numai că până şi în trăsăturile caracterologice ale personajului rămân goluri care nu vor fi umplute de autor în desfăşurarea acţiunii. Ştim despre el că are o faţă inexpresivă, de parcă un alt strat de piele s-ar fi aşezat peste primul. Bine, şi? Ce facem cu informaţia aceasta? Ce înseamnă ea? Beznă totală. Motivul pentru care mergi mai departe cu lectura e tocmai ăsta: te aştepţi mereu să ţi se dezvăluie nişte secrete ale căror detalii le-ai aflat la început. Numai că rămâi cu buzele umflate. Nu afli nimic. A, desigur, cu excepţia faptului că o anume explicaţie pentru brutalitatea criminală a personajului tot căpătăm: pe când era puştan, a muşcat-o pe maică-sa de încheietura mâinii şi, din momentul în care a simţit pe limbă gustul sângelui, s-a transformat într-un monstru agresiv şi cu instincte nefireşti, aidoma unui vârcolac. Veridic, nu?

Descrierea masacrului din club, la care asistă Kenji şi care îl are drept autor pe Frank, cade în ridicol. Minuţiozitatea detaliului nu mai aduce aici nuanţări eficiente, ci alunecă pe o pantă a gratuităţii demonstrative. Violenţa se naşte ca scop în sine, la fel ca în textele puerile ale hip-hop-erilor români. Tablourile scabroase (ori doar greţoase), în loc să se constituie ca un suport solid pentru un edificiu al groazei, se aşază în pagină într-un mod disparat, vrând să şocheze doar prin absurditatea situaţiei descrise. E ca şi cum ai dori să pui în scenă o acţiune horror însă, în locul unei scenografii coerente, strângi laolaltă oameni diverşi care poartă măşti şi se strâmbă la spectatori! „Greutatea” limbajului nu ajută deloc în crearea atmosferei de thriller: „Când i-am văzut şi eu chipul, mi s-au întors măruntaiele pe dos. Maki părea să mai aibă încă o gură sub bărbie. […] Avea gâtul pe jumătate tăiat. Părea că în orice clipă capul putea să-i cadă pe spate. Nu-mi venea să cred, dar era încă în viaţă. Îşi mişca ochii, iar din tăietură îi bolborosea spumă amestecată cu sânge. Buzele îi tremurau.” (p.131). Kenji e, fireşte, neputincios. Nu ştie cum să ia legătura cu Jun, prietena lui, şi simte în permanenţă ameninţarea necunoscutului din acest turist american care este Frank. Numai că ezitările lui Kenji sunt la fel de nefireşti ca şi barbaria copilărească a criminalului. Aflându-se la 20 de metri de secţia de poliţie, nu merge să-l denunţe pe Frank, mulţumindu-se să privească de la distanţă mişcarea lentă a trecătorilor. Frank îl găseşte, îi spune că-l consideră pe mai departe amic, îi dă o fotografie şi iese din peisaj. Şi gata thrillerul!

Cartea s-a vrut şocantă prin sugestii vizuale. Numai că Ryu Murakami n-a fost suficient de vigilent încât să-şi dea seama că simpla prezentare a unor fapte improbabile şi înfiorătoare nu garantează coerenţa unei lumi, fie ea şi ficţională. Să pui într-o carte mult sânge, cruzime, organe mutilate şi să crezi că prin asta ai creat un thriller e o acţiune la fel de prostească cu a te amăgi cu faptul că, dacă pui muzică de fanfară ca fundal pentru o imagine reprezentând un găinaţ, automat ai transformat dejecţia găinii într-o chestie solemnă.

„În supa miso” n-are nici acţiune, nici fior, nici dramă, nici suspans, nici atmosferă, nici sclipiri. Deci nu e un thriller. Sau, dacă e , e unul foarte prost. În cazuri de genul acesta, ar trebui ca Oficiul pentru Protecţia Consumatorului să se autosesizeze: am cumpărat un produs care-mi garanta că voi avea parte de o gustoasă supă miso. La deschiderea pungii, însă, pe ce mi-au căzut ochii? Nu, nu pe cuburi concentrate şi dătătoare de mari satisfacţii papilare. Ci pe nişte biete foi veştede de varză. Servite reci, fără sare şi piper.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.