„Velvet Suspense” – Daphne du Maurier

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 7 ( decembrie, 2010 )
Autor:

Daphne du Maurier – Păsările şi alte povestiri
Traducere şi note Viorica Focşeneanu
Editura Univers, Bucureşti, 1990

De câţiva ani încoace trăiesc cu impresia că un principiu trist străbate existenţa culturală a prezentului: nu te mai obosi să educi gustul prostului îndărătnic, pentru că nu merită să-l tratezi cu fineţuri. Principiul se aplică vizibil în cinematografie, prin telenovele, şi în muzică, prin văicărelile cu iz de turban şi oaie, care circulă sub denumirea de manele. De ce sunt filmul şi muzica primele mânjite? Pentru că mai degrabă te uiţi la un fim şi asculţi un „hit” decât citeşti o carte.

Asta nu înseamnă că literatura e scutită de perversiuni. În aria suspansului literar, parte din aceste perversiuni se manifestă ca romane despre iniţiaţi şi ordine secrete, cărţi de dimensiuni mamut, tipărite cu litere mici-mici, îmbrăcate în coperte apetisante, încărcate de suspans negativ, cu eroi falşi, pretinzând că ne deschid ochii asupra unor descoperiri penibile. Acţiune şi numai acţiune, urmăriri, revelaţii, crime şi patologic gratuit. Adrenalină angro, inteligenţă zero (accent franţuzesc, vă rog!) – The Da Vinci Code, cartea şi filmul.

Telenovele, manele, novele… (Mulţi nu vor să creadă că „novel” în engleză nu înseamnă „nuvelă”, ci roman.) Vă rog să nu introduceţi în colectivul ele toate plăsmuitoarele intelectuale de gen feminin, chiar dacă piaţa abundă, spre exemplu, de romane sword and sorcery scrise de femei sub pseudonim masculin. Printre condeiele sclipitoare din literatură se numără şi femei, şi la una din ele mă voi opri de data asta. Nu ca să mă pronunţ cu ochi critic asupra scrierilor ei, ci ca să vă aduc aminte de ele.

Probabil că du Maurier nu a fost introdusă la categoria „scriitori intelectuali” pentru că textele ei cele mai reuşite conţin elemente de supranatural, suspans, chiar science-fiction, dacă apăsăm mai tare pe acceleraţie.

Lady Browning, „Dame Commander of the Order of the British Empire”, fiică de actor şi nepoată de scriitor. Descendenţa şi-a spus cuvântul în cazul acestei autoare, însă nu doar ei i se datorează harul cu care Daphne du Maurier a pus pe hârtie atâtea romane, povestiri, piese de teatru şi nuvele. A fost foarte cunoscută la vremea ei, apreciată şi criticată, ca orice scriitor. Şi-a reprezentat anii în care a trăit (1907-1989). E încântătoare şi pesimistă ca surorile Brontë, abilă şi dibace ca Agatha Christie.

Rebecca, Hanul Jamaica şi Păsările le-am citit cu toţii, le-am văzut, ecranizate de Hitchcock, nu o dată. Culegerea de povestiri Păsările apărută la noi în 1990, la Editura Univers, are pe copertă o imagine din acest film. Copertele altor traduceri româneşti din du Maurier (Ţapul ispăşitor, Nu privi acum, Verişoara mea Rachel) nu sunt prea sugestive; cele originale, mă refer la primele ediţii, sunt cam romanţioase. Şi despre autoare s-a spus că are o scriitură romanţioasă, că nu dă operelor ei greutate intelectuală, ca Iris Murdoch. Oare un text literar trebuie neapărat să fie înţesat de semnificaţii (citeşte greoi) ca să fie intelectual? Nu e suficient să exploreze temeri, mistere, dorinţe? Stephen King (se spune că du Maurier l-a influenţat) nu e intelectual? La urma urmei, nu cumva depinde asta de sensul pe care-l atribuim adjectivului în cauză? Probabil că du Maurier nu a fost introdusă la categoria „scriitori intelectuali” pentru că textele ei cele mai reuşite conţin elemente de supranatural, suspans, chiar science-fiction, dacă apăsăm mai tare pe acceleraţie.

Să ne gândim puţin nuvela Lentilele albastre, fermecătoare combinaţie a scurtelor descrieri de stare cu dialogurile care conferă veridicitate puţinelor fapte. Marda West e operată la ochi şi aşteaptă cu sufletul la gură să i se dea jos bandajele şi să i se fixeze lentile noi. În prima fază, până când primeşte lentilele albastre, trăieşte groaza că nu va mai vedea niciodată. E suspicioasă. În jurul ei, personalul spitalului şi chiar Jim, soţul ei, sunt prea amabili, ştiu un adevăr pe care ea nu trebuie să-l afle. În faza a doua, după montarea lentilelor, groaza Mardei se amplifică sub altă formă, pentru că prin ele vede oameni cu cap de animale. Sora de zi are cap de vacă şi dă din el ca şi cum s-ar apăra de muşte. Cea de noapte sâsâie prin botul de şarpe, chirurgul, un terrier simpatic, parcă hămăie, iar Jim, vultur, vrea s-o sărute cu ciocul însângerat. Marda se apără de propria spaimă cu ironii şi jigniri, crede că e supusă unui test, că e victima unui vicleşug, pentru că pe ea se vede în oglindă aşa cum se ştie dintotdeauna; numai ceilalţi au pus la cale un complot în care ea nu înţelege ce rol joacă. Comportamentul ei frizează patologicul: ascunde forfecuţa de unghii ca armă potenţială şi încearcă să fugă din spital. Din faza a treia aflăm doar începutul: Mardei i se montează lentilele definitive şi lumea îşi recapătă înfăţişarea normală, însă ea, privindu-se în oglindă, constată că i-a crescut un cap de căprioară pregătită de sacrificiu. Atât ni se spune, rămâne să bănuim noi unde duc, în final, angoasele provocate de boală, dacă nu suntem capabili să le stăpânim sau să le transformăm în speranţă.

Apare în mod repetat la Daphne du Maurier soţul/soţia plictisită de monotonia căsniciei din care vrea să scape şi-şi găseşte un refugiu temporar. Trei proze încadrabile în tiparul „infidelitate conjugală” îmi vin acum în minte. Nuvelele Alibiul şi Un fotograf oarecare şi romanul Golful francezului. În roman, Dona se refugiază în braţele unui pirat francez superb. E singura eroină care scapă din capcana în care se aruncă singură, pentru că revine la familie. Şi domnul Fenton din Alibiul, plictisit de serviciu şi nevastă, devenit peste noapte pictor amator, şi Madame la Marquise din Un Fotograf oarecare îşi transformă în victime persoanele de care se folosesc pentru a scăpa de blazare şi dezgust. Patima şi neputinţa lor sunt sentimente ucigaşe. Alibiul e o proză aspră, directă, dar Un fotograf… are o scriitură catifelată ca buclele eroinei. Monsieur Paul, jucăria marchizei, e un personaj romantic, un îndrăgostit frustrat, complexat de un handicap fizic, gata să renunţe la traiul oricum sărăcăcios ca s-o urmeze pe femeia care i-a luat minţile, dar capabil să se schimbe într-o clipă şi să ameninţe că-i va da în vileag infidelitatea când vede că nu mai e dorit.

Mărul e tabloul superb al unei căsnicii bolnave, întemeiate cândva pe o dragoste schimonosită de rutină într-un dezgust nesfârşit. Midge („musculiţă”) e o soţie pisăloagă, are pe buze un reproş permanent, niciodată rostit, se avântă mereu în treburi pe care şi le găseşte singură, repară ţevi, drege cuptorul, citeşte ştirile din ziar cu glas tare. Soţul e cam lăsător, tot mai scârbit, pleacă la cârciumă, mângâie o fată venită să ajute în gospodărie, pleacă la film chiar în ziua când soţia se îmbolnăveşte de gripă. După moartea lui Midge, spre disperarea sa, toate cusururile ei par să se regăsească în mărul uscăţiv din grădină, ale cărui ramuri seamănă foarte bine cu un trup de soţie istovită, supusă la multe încercări îndurate fără crâcnire. Mărul rodeşte după ani de zile, în ciuda văduvului care vrea să-l taie. Lemnele din crengile lui nu ard bine în casă, fumul îl îneacă, iar tartele din fructele lui îi cad greu la stomac – răzbunarea vegetalului impregnat de trăsături feminine…

Suspansul lui Daphne du Maurier e, logic, mai vădit în textele scurte decât în romane, aşa cum e mai intens în povestiri decât în nuvele. Flash-uri din care ar ieşi filme foarte bune sunt Escorta şi Panică, printre altele. Fără motiv te uimeşte şi te sensibilizează. Fracţiune de secundă e scris cu un profund simţ al realităţii, cu un gust al gesturilor şi gândurilor zilnice, dar aparţine de science-fiction.

E greu să-i convingi pe alţii că acele cărţi care îţi plac ţie sunt, într-adevăr, bune. Mă uit cu tristeţe la multe din romanele de suspans de azi, semnate de autori pe care nu mă sfiesc să-i numesc becisnici, pentru că sunt obsedaţi de manuscrise gălbejite, cât mai codificate, bineînţeles, profetice şi pline de ameninţări.

Aşa că mă întorc de multe ori cu drag la Daphne du Maurier, care a scris literatură.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.