Viaţa ca o foame

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 24 ( mai, 2012 )
Autor:

Suzanne Collins – Jocurile foamei
Traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea
Editura Nemira, Bucureşti, 2011

Întotdeauna mă apropii de un mega-bestseller cu precauţiune. Ca să mă explic, pe scurt, îmi displace să mă las purtată de val, îmi dă o oarecare senzaţie de demofobie, dacă pot să-i zic aşa, nu vreau să mă las mânată de maşinile de marketing, ci să-mi păstrez o boabă de iluzoriu autocontrol. Pe de altă parte, mor de curiozitate să văd şi eu pentru ce atâta agitaţie, la ce se înghesuie lumea – ce se dă, domnule, ce se dă? Cum să rămân taman eu pe-afară?!

Lumea lui Katniss este un mozaic cu reflexii universale. Amestecul de cioburi istorice şi culturale – arenele gladiatorilor, organizarea statală sub formă de dictatură, televiziunea ca maşină de propagandă întru manipularea maselor, masele sărăcite şi stâlcite sub talpa unui Capitoliu deşănţat de bine hrănit, securitatea care pândeşte din pământ şi iarbă verde, loteria vizelor ca bilet spre visul american, toate cred că au contribuit la succesul acestei cărţi. Că trăieşti în SUA de azi ori în România, regăseşti elemente familiare şi Panemul inventat de Collins îţi este vag cunoscut. În fapt, Panemul lui Collins nu e prea departe de starea actuală a lucrurilor şi asta îţi cam zbârleşte părul de pe ceafă.

Indubitabil, trilogia Jocurile foamei este un mega-bestseller, într-o asemenea măsură încât Suzanne Collins a fost desemnată de Amazon cel mai bine vândut autor pe suport Kindle de până acum, pe lângă alte coroniţe de lauri primite, mai de modă veche ele, de la New York Times, USA Today ori Wall Street Journal. În sine, cărţile se adresează cititorilor mai tineri, ele au făcut trecerea lui Collins de la literatura pentru copii la ficţiune pentru adolescenţi. Şi de aici, ce mai tranziţie spre succesul internaţional, foarte à la J.K. Rowling şi al ei Harry Potter, sau Stephenie Meyer cu saga Amurg.

Aşadar, când au ajuns la mine cele trei volume noi-nouţe, cu copertele lor frumoase şi hipnotice, împroşcate cu litere sângerii, deja citisem rezumatul primei cărţi şi aveam o imagine formată în minte despre o lectură de aventură care nu prea îmi vorbeşte mie. Ceva între Amurg, în care personajele principale sunt la vârsta adolescenţei şi au trăiri ca atare, şi The Running Man al lui Arnold Schwarzenegger ca acţiune (după romanul lui Stephen King, da). Eram cumva convinsă că n-are cum să mă prindă o poveste cu puştani – ce dacă am fost şi eu adolescentă acum… mulţi câţiva ani. Ba chiar m-am hlizit niţel când am citit că Stephen King a afirmat că „Jocurile foamei creează dependenţă”. Ei, nu zău!

Regulile jocurilor sunt simple, ne explică chiar eroina, Katniss Everdeen. După apocalipsa stârnită nu se ştie când şi cum, dar având toate ingredientele biblice, din America de Nord n-a mai rămas decât Panem, guvernat de un Capitoliu sclipitor de bogat, stăpân peste douăsprezece districte ce-l înconjoară. Capitoliul este pentru cetăţenii Panemului pâine, circ şi groază – pentru a le reaminti că orice formă de rebeliune se pedepseşte crunt, printre altele a instituit un concurs anual la care fiecare district trebuie să trimită câte două tributuri, un băiat şi o fată, aleşi printr-un soi de loterie naţională. Copiii-tributuri sunt închişi într-o arenă în aer liber unde vreme de mai multe săptămâni se luptă pe viaţă şi pe moarte până la ultimul. Câştigătorul revine acasă în glorie, asigurându-şi astfel un trai aşa-zis îndestulat şi beneficii pentru districtul pe care îl reprezintă. Beneficii precum hrana şi medicamentele de bază.

Totul se desfăşoară cu mare pompă, fiece mişcare este filmată şi televizată, iar cetăţenii Panemului sunt obligaţi să urmărească desfăşurările evenimentelor cu zâmbetul festiv pe buze. Toţi, de la cel mai mic tribut şi până la cel mai tare capitolian, ştiu că „ei” sunt cu ochii şi urechile peste tot, astfel că întregul Panem, şi nu doar arena tributurilor, este o lume a autocenzurii, un reality show dus la extrem. Învinge doar cel care aplică o politică personală atentă şi e mai deştept decât „ei”.

Lumea lui Katniss este un mozaic cu reflexii universale. Amestecul de cioburi istorice şi culturale – arenele gladiatorilor, organizarea statală sub formă de dictatură, televiziunea ca maşină de propagandă întru manipularea maselor, masele sărăcite şi stâlcite sub talpa unui Capitoliu deşănţat de bine hrănit, securitatea care pândeşte din pământ şi iarbă verde, loteria vizelor ca bilet spre visul american, toate cred că au contribuit la succesul acestei cărţi. Că trăieşti în SUA de azi ori în România, regăseşti elemente familiare şi Panemul inventat de Collins îţi este vag cunoscut. În fapt, Panemul lui Collins nu e prea departe de starea actuală a lucrurilor şi asta îţi cam zbârleşte părul de pe ceafă.

Lumea lui Katniss este construită din fraze simple, aşa cum ar povesti-o o fată de şaptesprezece ani din lumea noastră. Collins nu se încurcă în cuvinte. Vocea fetei bravează, se vrea detaşată, fals zeflemitoare, vine din durerea şi frustrarea familiei destrămate de moartea tatălui şi totuşi rămâne naivă, este încă vocea unui copil care vede şi înţelege lumea extrem de clar, lumea în esenţa ei, dar căruia îi ia timp să compenseze pentru sforăriile din spatele fiecărui gest sau mişcare. Copiii nu fac politică, dar dacă le dai destul timp de gândire, până la urmă se prind ce şi cum.

Acţiunea aduce un pic cu un joc RPG/ FPS, ai senzaţia că eşti pe un nivel din Quake (ştiu, altele sunt jocurile la modă acum, eu am rămas la începutul secolului): arena creată artificial, goana după adversari, strategiile la care personajele apelează pentru a supravieţui, felul cum scenele de luptă se văd prin ochii eroinei, sentimentul că nu poate fi real, dar este. Timpul distorsionat, măsurat în cadenţa jocului şi mai degrabă în numărul de adversari rămaşi în luptă.

Nu vă mai ţin în suspans, n-are rost. N-am prea putut lăsa cartea din mână şi aş fi citit-o dintr-un foc dacă fetiţa mea m-ar fi lăsat. Am zâmbit, mi s-a făcut foame de mai multe ori pe parcursul lecturii, m-am gândit că în România mea putea fi şi mai rău, ca în unele dintre districte… Ba mai mult. Am şi lăcrimat niţel. Oi fi eu mai sentimentală de fel, totuşi nu-mi amintesc bine ultima lectură la care am plâns, s-a întâmplat acum câţiva ani.

Este bine că la final este menţionat desluşit „Sfârşitul cărţii întâi” căci, precum clasicul Stăpânul inelelor, romanul se termină abrupt, din senin şi te lasă cu ochii în soare. Nu te poţi limita la atât, eu una nu aş fi reuşit chiar dacă nu era să urmeze în numărul de iunie al revistei recenzia pentru cel de-al doilea volum, Sfidarea. Pe care îl devorez acum, cu un plus de entuziasm – din ce am auzit, se pare că următoarele cărţi ale trilogiei sunt şi mai şi.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

3 comentarii »

  • Suspans de mai « Aventurile Alexutzei în căutarea fericirii said:

    […] a apărut ieri, iar printre recenzii hop și eu cu impresiile mele despre primul volum al trilogiei Jocurile foamei de Suzanne Collins. De-ajuns să zic că acum citesc Sfidarea, volumul următor din […]

  • roxtao said:

    Sa vezi cartea a treia cum e! Parca explodeaza toate lucrurile, mai ales dupa volumul al doilea, care mie mi s-a parut asa..cam ca linistea dinaintea furtunii. Nu neaparat ca ar fi mai temperat (nu e!), dar parca banuiesti deja ca o sa fie totul ok la sfarsit si intr-un fel, nu cred ca se ridica la nivelul volumelor 1 si 3. Abia astept recenziile 😀

  • Alexutza (author) said:

    Pfui, deci mă așteaptă o aventură veritabilă! Abia aștept și eu 🙂

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.