Zăpezi însângerate

Articol publicat in:Recenzii | Aparut in:Nr. 14 ( iulie, 2011 )
Autor:

Camilla LackbergPrinţesa gheţurilor
Traducere de Simona Ţenţea şi Asa Apelkvist
Editura Trei, Bucureşti, 2010

Lăudabilă iniţiativa editurii Trei de a aduce pe piaţa editorială nume ale literaturii de suspans ori ale policier-elor nordice. N-aş fi crezut niciodată că o zonă geografică oarecum „timidă” beletristic (sigur, lăsând la o parte nume deja clasice ca Selma Lagerlof ori Knut Hamsun) să fie, în realitate, un atât de suprinzător creuzet de talente. Astfel, Anne Holt, Arnaldur Indridason şi, iată, Camilla Lackberg devin şi la noi, din cvasi-necunoscute, nume „tari” ale literaturii de gen.

Camilla Lackberg nu-şi creează personajele doar ca scheme rudimentare, necesare exclusiv desfăşurării acţiunii de dibuire a criminalului; eroii ei au contur, au vieţi personale care se prelungesc dincolo de povestea propriu-zisă.

Romanul „Prinţesa gheţurilor”, solid şi bine închegat, ne introduce în lumea banală şi rece (la propriu şi la figurat) a unui orăşel suedez, Fjallbacka, zguduit (cum altfel?) de vestea morţii unei tinere, Alexandra. Erica, personaj principal al cărţii, este o tânără scriitoare, care ia contact cu plaiurile natale după 25 de ani de absenţă, şi care e rugată de părinţii Alexandrei să se „ocupe” de caz. Motivaţiile psihologice sunt simple: familia Alexandrei îşi găseşte confortul doar dacă ştie că misterul morţii fiicei lor va fi dezlegat de o prietenă a acesteia din copilărie. Iniţial se crede că e vorba de o sinucidere, însă rezultatele toxicologice dovedesc faptul că organismul Alexandrei conţinea urme de narcotice. În plus, felul stângaci al criminalului de a înscena sinuciderea îl dă de gol uşor (îi taie venele într-un mod aproape perfect, de parcă sinucigaşa ar fi avut timp să facă o mică dovadă de virtuozitate prin acest gest final). La fel ca în orice roman poliţist, desfăşurarea anchetei merge mână-n mână cu dezvăluirea a noi şi noi secrete ce ţin de viaţa personală a locuitorilor micului orăşel. Din acest punct de vedere, acţiunea seamănă cu întinderea unei mochete vaste pe podeaua goală, fiecare centimentru pătrat acoperit însemnând un pas înainte în găsirea cheilor care să rezolve cazul. Contrastantă e şi imaginea rezultată din ideea unui orăşel cuminte, redus la tăcere de eternele zăpezi nordice, şi grozăvia neverosimilă a faptelor. Acest mic artificiu nu e nou în literatura poliţistă (l-a folosit la scară largă Agatha Christie) însă felul în care autoarea utilizează detaliile ca să creeze atmosferă e remarcabil. Camilla Lackberg nu-şi creează, de exemplu, personajele doar ca scheme rudimentare, necesare exclusiv desfăşurării acţiunii de dibuire a criminalului; eroii ei au contur, au vieţi personale care se prelungesc dincolo de povestea propriu-zisă (Erica şi Patrick, ajutorul ei, vor forma un cuplu pe care, se pare, îl vom regăsi şi în următoarele cărţi ale aceleiaşi autoare), destinele lor au un traseu paralel cu acela al suspecţilor principali ori cu al celor direct implicaţi în crimă. Şi toate acestea ca să ajute la formarea unei fresce colorate, care vibrează – veridic – pe diverse paliere. Inclusiv picanterii inofensive ne sunt prezentate aici ca motive principale ale cărţii, deşi n-au nici cea mai mică legătură cu intriga (este vorba, în principal, de viaţa Annei, sora Ericăi, a cărei desfăşurare e prezentată cu aceeaşi seriozitate şi conştiinciozitate ca a oricărui alt personaj aflat, într-o formă sau alta, în prim planul anchetei).

Nu voi dezvălui finalul romanului. Cert este că rezolvarea acestui complicat puzzle implică pătrunderea în zone teribile ale existenţei unor oameni pe care, la o primă vedere, nu i-ai putea bănui de apucături… „neprincipiale”. Mici laşităţi, precum şi obsesii pedofile, laolaltă cu lăcomia şi ruşinea participării la săvârşirea unui păcat major sunt tot atâtea teme pe care autoarea le stăpâneşte şi le reliefează cu o mână sigură. Dacă ar fi să reproşez ceva cărţii, aceasta ar fi faptul că, uneori, dialogurile par să urmeze o logică intrinsecă, total străină de firul firesc al conversaţiei. Însă nici aici nu cred că este neapărat vorba despre o greşeală a autoarei, ci mai degrabă de dorinţa ei de a conferi spirit viu şi credibil unor situaţii care sunt departe de a fi normale (dacă urmăm o linie conservatoare a „normalului” şi a modului în care acesta se instalează în relaţiile sociale ale unei aşezări de aici sau de oriunde). Aşadar, un roman fresh, care se citeşte repede, în ciuda dimensiunilor sale generoase, numai bun de dat gata în zilele toride de vară.

N-aş vrea să fiu rău pe ultima sută de metri, însă nu pot să nu spun că acord un mare minus pentru modul jenant în care s-a tradus cartea. Ca să fiu şi mai explicit, voi spune că, în ansamblul lui, romanul curge lin, tălmăcirea e în regulă, însă fie neatenţia redactorului de carte, fie (mai grav!) ignoranţa lui ori a traducătorului în materie de corectitudine a exprimării lasă de dorit. Cum se poate, după atâtea atenţionări şi puneri la punct (mai mult sau mai puţin ferme) ale celor care, într-o naivitate înduioşătoare, se mai ocupă cu corectarea exprimărilor idioate (la limita imbecilului, aş putea zice), să mai spui „iluzia avută despre căsătorie ca şi instituţie” (p.234), „Lisa lucra ca şi chelneriţă” (p.272), „funcţiona ca şi compensare” (p.392), „te-aş ruga pe tine, ca şi favoare” (p.394) – s.m.? Sau cum se poate ca, în dispreţul suveran şi prostesc al reflexivului, să te exprimi ca damele de la coafor când îşi primesc oaspeţii: „Ei bine, comisare, luaţi loc şi serviţi nişte cafea şi prăjituri ” (s.m., p.420), în loc de – evident – „serviţi-vă cu nişte…”?

Sunt amuzat, îngrijorat şi dezgustat deopotrivă de felul acesta de a folosi limba română. Chiar dacă mi-a plăcut romanul, traducerea lui mi-a provocat disconfort. Şi din această cauză şi pentru că am cumpărat cartea asta, îmi vreau banii înapoi.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.