Bram Stoker – Născătorul de vampiri

Articol publicat in:Scriitori | Aparut in:Nr. 1 ( mai, 2010 )
Autor:

Bram Stoker n-a călcat niciodată pe pământul Principatelor Române şi a oferit lumii o poveste care a scos ţara noastră din anonimat aşa cum numai Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Hagi şi Nadia Comaneci au mai reuşit s-o facă. Din păcate.

La noi

Şi totuşi, încă mai găseşti destui români dispuşi să se bată în piept cu cărămida vopsită-n tricolor şi să strige-n gura mare: „Blasfemie!” O fi! Dar, acum ori niciodată, când trebuie să ne croim altă soartă şi când trebuie să ne identificăm în ochii lumii cu ceva şi, văzând că nu prea ne ţine clenciul cu ospitalitatea, bunătatea şi frumuseţile noastre natural-sălbatice (toate adevărate într-o bună măsură, dar cu nimic deosebite de aceleaşi caracteristici ale francezilor, spaniolilor sau italienilor), n-ar strica dacă am profita puţin de pe urma a ceea ce tot alţii ne-arată că am putea folosi ca atu.

E surprinzător şi faptul că, deşi avem „materie primă” cu ghiotura, după sute de ecranizări şi transformări literar-culturale ale mitului vampirilor, România n-a reuşit încă să producă ceva, orice, o carte de ficţiune, un film, o piesă de teatru, care, şi făcând apel la „adevărul istoric”, să abordeze tema vampirului de sorginte mioritică, cu nesaţ băutoriu de sânge şi sparios nevoie mare de usturoi şi crucifixe.

La ei… la el

A reuşit s-o facă Bram Stoker, un irlandez sadea (s-a născut în Clontarf, o suburbie a Dublinului, în 8 noiembrie 1847) roşcovan şi-n cap, şi-n barbă, a făcut-o acum mai bine de o sută de ani (a publicat Dracula în 1897, dar a petrecut opt ani studiind subiectul). Şi-a făcut-o înaintea lui jurnalistul Joseph Sheridan Le Fanu, în 1872, când a dat spre plumbuire un roman de senzaţie numit „Carmilla”, al cărui subiect şi astăzi îngheaţă sângele în vinele multor români… patriarhali: unei vampiriţe cu gusturi cam lesbiane îi cade cu tronc o domniţă oacheşă, aflată-n floarea vârstei, căreia-i suge cu mare poftă sângele.

E drept: unde te ajută civilizaţia şi nevoile (băneşti, în mare parte: Stoker şi-a scris multe dintre cărţi pentru a avea o sursă suplimentară de venit), cauţi subiecte sau amănunte interesante chiar şi-n istoria unei ţări care, la vremea aceea, abia începea să facă ochi în lumea civilizată. Iar când te mai şi obsedează tema somnului neîntrerupt, a vieţii ca o moarte, ca urmare a unei copilări în care, până la vârsta de 8 ani, ai zăcut în pat, neputând face nici măcar un pas, răpus fiind de-o boală necunoscută medicilor vremii (cazul lui Abraham Stoker), normal că, dând în cercetările tale de istorie (a studiat istoria, literatura, matematica şi fizica la Trinity College, a fost apoi preşedinte al University Philosophical Society, unde a prezentat o primă lucrare cu titlul „Senzaţionalul în ficţiune şi societate”, şi a funcţionat în acelaşi timp ca auditor la College Historical Society), dând peste ideea existenţei în folclor a unei fiinţe nocturne aflată la graniţa dintre viaţă şi moarte, e normal, deci, ca primul impuls să fie acela de-a aşterne pe hârtie o poveste. În definitiv, nimic din toate acestea nu-ţi este străin.

Pe valurile vremii

Şi cum să nu-şi dorească Bram Stoker un trai pe care să i-l întreţină cărţile, când, îndemnat de tată să-i calce pe urme, se angajează imediat ca funcţionat de stat la Dublin Castle? Şi chiar dacă nu numai cărţile scrise l-au ajutat să trăiască – au fost mai degrabă o distracţie pentru autorul nostru –, funcţia de jurnalist şi cea de critic teatral pentru The Evening Mail sigur i-au adus suficienţi bani. Şi i-au mai adus ceva. Un lucru hotărâtor pentru evoluţia sa viitoare. I-a adus prietenia celebrului actor Sir Henry Irving, la moartea căruia Stoker suferă un stop respiratoriu şi aproape că moare, şi căruia îi dedică două volume monografice.

Tot datorită lui Irving îşi părăseşte Irlanda natală şi se mută în oraşul unde se-ntâmplă toate lucrurile cu importanţă, Londra. Prieten de nădejde, pentru a nu-l lăsa chiar pe drumuri (era de puţin timp căsătorit cu Florence Balcome, una dintre fostele iubite ale lui Oscar Wilde – a circulat o vreme şi un zvon conform căruia celebrul scriitor ar fi părăsit definitiv Irlanda din cauza acestui mariaj), Irving îl angajează pe postul de director economic la Lyceum Theatre, a cărui conducere tocmai o preluase. Împreună cu trupa acestui teatru, Stoker călătoreşte apoi prin mai multe ţări ale lumii, acumulând experienţă.

Încet, încet, Bram Stoker este introdus – tot de Irving, desigur – şi-n elita culturală a Londrei. Participă la serate, la baluri şi la mai tot ce organiza protipendada londoneză. Ajunge astfel să-i cunoască pe James McNeil Whistler şi pe creatorul lui Sherlock Holmes, Arthur Conan Doyle.

La 64 de ani, când se stinge din viaţă, Abraham – „Bram” pentru prieteni – Stoker lasă în urmă 13 romane, 2 culegeri de povestiri, o soţie (aprigă, vom vedea cu ocazia turnării filmului „Nosferatu” al lui Murnau) şi un fiu, pe Noel.

Contele Wampyr

Aşa ar fi vrut Stoker să-şi numească personajul principal din celebra dramă victoriană. Şi aşa ar fi rămas, dacă n-ar fi întâlnit în cărţile de istorie consultate (destul de puţine, spun specialiştii, şi cu destul de sumare informaţii despre trecutul glorios al valahilor) numele unui prinţ est-european. Se pare că singura raţiune pentru această schimbare a fost cea semantică, a sonorităţii şi semnificaţiei numelui de Dracula, căci, altfel, personajul lui Stoker nu are multe în comun cu personajul nostru curajos şi foarte pornit împotriva fărădelegilor de orice fel. Cu siguranţă, dacă ar fi cunoscut obiceiul sângeros al lui Ţepeş de a-şi pedepsi duşmanii, n-ar fi ezitat să-l introducă în carte. Cu siguranţă, dacă ar fi avut cunoştinţă de nenumăratele poveşti populare (cea cu paharul de aur lăsat lângă fântână ne vine prima în mine), l-ar fi lăsat pe sărmanul Dracula la rangul de prinţ şi nu l-ar fi degradat la cel de conte. De asemenea, nu l-ar fi strămutat din Valahia în Transilvania, principat cu care, ştim bine, n-a avut legături decât tangenţial. Şi, mai mult decât atât, nu l-ar fi înrudit forţat cu familia ungară Székely, cum însuşi Drăculea din povestea sa susţine.

De fapt, legătura dintre Dracula lui Stoker şi Vlad Ţepeş a început să fie luată în vedere destul de recent, în 1972, odată cu publicarea lucrării În căutarea lui Dracula a românului Radu Florescu şi a englezului Raymond McNally, ajungând la apogeu în 1992, când versiunea cinematografică (a câta oare?) semnată Francis Ford Coppola a prezentat în imaginile de deschidere un Dracula român, plecat la luptă cu turcii în numele creştinătăţii de care apoi, când îşi găseşte soţia – pe frumoasa Elisabeta – moartă, se dezice. Altfel, citind cu atenţia cartea, ne dăm seama că Bram Stoker nu şi-a dorit nicio clipă să lege personajul său de trecutul şi istoria personajului nostru.

Pop cultura şi Dracula

Surprinzător, înainte a fost filmul. Ecranizarea lui F. W. Murnau, „Nosferatu”, în care contele Dracula a trebuit să ia numele de Contele Orlock din motive de drept de autor (soţia încă în viaţă a lui Stoker a protestat, dând în judecată regizorul), ceea ce n-a fost de ajuns: după câştigarea procesului, toate copiile filmului au fost distruse. Ceea ce vedem astăzi sunt copii pirat. A urmat apoi piesa de pe Broadway, în rolul principal avându-l pe Bela Lugosi, care, nevorbitor de engleză, îşi învăţase pe de rost, papagaliceşte, replicile. În buna tradiţie hollywoodiană, s-a turnat apoi şi film cu piesa aceasta, păstrându-l pe Lugosi în acelaşi rol. Tot în aria filmelor, ca interpret al lui Dracula, Cristopher Lee trebuie iarăşi menţionat. Până în 2004 s-au turnat 160 de filme avându-l pe Dracula în rolul principal, iar 649 au legătură cu mitul său.

S-au făcut şi benzi desenate, cele de la Marvel şi D.C. Comics fiind cele mai celebre, s-au făcut desene animate, s-au făcut seriale, s-au făcut – mai recent – jocuri video. Dracula s-a înfruntat în toate aceste medii cu aproape toţi ceilalţi monştri: cu Frankenstein, cu Omul-lup, cu Batman… Dracula în imaginea lui Lugosi a apărut şi-n Muppets Show cu numele ironic Contele von Conte.

Nu în ultimul rând, Dracula şi ideea de vampir a provocat apariţia unei întregi pleiade de cărţi: de la Salem’s Lot a lui Stephen King, omagiu declarat adus scrierii lui Stoker, la Anno Dracula de Kim Newman, Interviu cu un vampir de Anne Rice, The Dracula Tape de Fred Saberhagen şi lista poate continua la infinit.

Interesant este şi faptul că nu doar Dracula a făcut o modă. Întreaga „distribuţie” din cartea lui Stoker se regăseşte în cultura populară. Van Helsing, cu precădere, dar şi Mina Harker (filmul Liga domnilor extraordinari o prezintă drept unul dintre personajele principale), Jonathan Harker, până şi descreieratul Renfield are un loc asigura în mentalul oamenilor.

Premiul Bram Stoker

În anul de graţie 1987, celebra organizaţie a scriitorilor de literatură de gen The Horror Writers’ Association, al cărei prim preşedintă a fost Dean Koontz, a instituit Premiul de Excelenţă „Bram Stoker”. Pentru a anula accentul competitiv, organizatorii l-au gândit ca pe un premiu ce nu se acordă pentru „cea mai bună carte a anului”, ci doar pentru… „excelenţă” în acest câmp literar. Începând cu anul 2000, premiul are 12 categorii.

În primul an, cum era de aşteptat, câştigător a ieşit, la egalitate cu Robert R. McCammon, Stephen King cu romanul Misery. Dintre ceilalţi autori ajunge doar să amintim de Peter Straub, Thomas Harris (cu Tăcerea mieilor), Dan Simmons, Richard Laymon, Neil Gaiman (cu Zeii americani), Joyce Carol Oates…

Iar anul acesta – Sarah Langan, pentru a doua oară.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.