În dialog cu Patricia Cornwell – Partea a doua

Articol publicat in:Scriitori | 25 ianuarie 2013
Autor:

Drept să-ţi spun, mă nelinişteşte opinia publică aici, în Sud. Ai locuit cumva în Atlanta sau ai avut vreo legătură cu acest oraş?

N-am locuit în Atlanta, însă am fost aici de nenumărate ori. Mi-am petrecut mulţi, mulţi ani în locuri ca Virginia şi Carolina de Nord, deci sunt la curent cu climatul politic în multe din aceste state, în care, din cauza sentimentului de teamă întreţinut de persoane religioase – în special cele motivate politic din dorinţa de a obţine puterea – oamenii devin extrem de agitaţi.

Se tem că dacă sunt legalizate căsătoriile între persoane de acelaşi sex, cumva asta înseamnă ruinarea Americii, ceea ce este absolut stupid. Aşa cum stau lucrurile, este total necinstit faptul că, deşi sunt căsătorită şi îmi plătesc toate obligaţiile faţă de stat, cu aceşti bani nu îmi pot cumpăra aceleaşi drepturi pe care le obţin celelalte cupluri căsătorite. Este nedrept. Sper ca la un moment dat se va întreprinde ceva în privinţa aceasta, căci asta nu este democraţie. Nu aşa ar trebui să fie America.

Iată şi vestea bună: cred că uneori lucrurile trebuie să se îngroaşe foarte tare înainte să o ia pe calea cea bună, şi se pare că ne aflăm într-adevăr într-o situaţie foarte neagră, în care există persoane care doresc să anuleze Ziua împotriva abuzului (fizic şi emoţional) pe motiv că promovează homosexualitatea. Ce nebunie!

Parcă am fi pe un teren de joacă. Poţi fi mâncat de viu dacă stai acolo tot timpul, însă câteodată trebuie să te retragi şi să spui „Sunt doar nişte copii care se joacă”. Nu spun că nu este periculos uneori, că nu este înspăimântător de rău într-un sens mai larg, dar se pare că un astfel de comportament – meschinăria, reacţia anti-anti abuz – este caracteristic puştilor de clasa a cincea.

Da, şi cred că America ar trebui să fie din nou condusă de sentimentul de libertate şi nu de cel de teamă. În ţara asta s-au dezvoltat căi de a conduce cu ajutorul fricii. Este ceva cu totul distructiv şi împinge lucrurile către o involuţie.

De aceea sper că alegerile astea [prezidenţialele din 2012] să aibă rezultatele pe care mi le doresc – nu e nici măcar o chestiune de partide politice, ci de persoane; îmi doresc ca Obama să primească şansa de a continua, căci merge pe calea condusă de libertate.

Vrem să fim cetăţeni productivi, mânaţi de sentimentul libertăţii, şi nu reacţionari, mânioşi, judecând şi acuzând pe toată lumea. Nu asta este ţara pe care ne-o dorim. Ea nu este ce ar trebui să fie, dacă oamenii se comportă în felul acesta.

Săptămâna aceasta tocmai a avut loc Pride Parade în Atlanta. Dacă cineva, în special tinerii, ar vrea să cumpere vreo carte de-a ta sau dacă vor citi acest interviu, ce vrei să le transmiţi?

Aş vrea să-i îndemn să se uite la aproapele lor cu inima deschisă şi nu orbiţi de prejudecăţi din nu ştiu ce motive. Iar asta este valabil în ambele sensuri. Dacă o familie conservatoare, religioasă, ar locui alături şi nu aveţi nimic în comun, nu-i judecaţi – ţara noastră a fost clădită pe libertatea religioasă şi trebuie să-i lăsăm pe oameni să trăiască aşa cum îşi aleg atâta timp cât nu sunt distructivi şi nu fac rău nimănui.

Vreau ca aceşti tineri să realizeze că nu trebuie să fim toţi la fel, iar asta nu trebuie să ne sperie. Putem crea o minunată simfonie, ceva cu adevărat frumos, dacă putem să ne adaptăm oricărui tip uman şi să ne intereseze să aflăm cine sunt ei în realitate şi să nu-i judecăm pripit şi să-i respingem imediat.

Dacă tinerii mi-ar citi cartea The Bone Bed  ar vedea că asta este atitudinea care se desprinde din ea. Scarpetta este un personaj umanitarist; ea nu judecă oamenii. Cunoaşte tot soiul de indivizi şi este, îmi place să cred, întruchiparea unei fiinţe iluminate, un model către care ar trebui să aspirăm cu toţii.

Ce le-ai spune puştilor gay, fără casă, din Atlanta – puşti care vor citi un interviu cu un „model” faimos?

Le-aş spune: „Fiţi tari şi sinceri cu voi înşivă, căci nu e nimic mai rău decât a trăi în minciună.” Dacă sunteţi forţaţi să trăiţi în minciună, veţi pierde totul. Şi cred că toţi cunoaştem oameni care au trecut prin asta, care au adoptat o mască acceptabilă pentru alţii, însă înăuntrul lor lucrează ca o otravă, întrucât nu sunt sinceri cu ei înşişi.

Iar adevărul este ceea ce trebuie să caute aceşti tineri. Ei trebuie să fie cu ochii în patru, să încerce să se pună la adăpost, dar în acelaşi timp trebuie să fie ei înşişi, să simtă că au dreptul să fie unde sunt şi că pot avea succes în viaţă.

Asta nu-i condamnă să trăiască o dramă sau un eşec dacă aleg să meargă pe o cale sau dacă biologia a ales să-i pună pe o cale care este parţial diferită de a colegului de bancă. Fiţi tari!

Cum explici fascinaţia personajelor tale faţă de numele de marcă?

De fapt, în The Bone Bed  nu se prea întâmplă asta, dar când folosesc un nume de marcă o fac deoarece mă ajută să definesc mai bine personajul sau ceva ce încerc să punctez – nu are nimic de-a face cu promovarea unui produs.

De exemplu, Lucy pilotează un elicopter Bell; am folosit acest nume pentru că elicopterul meu este un Bell şi pe ăsta îl ştiu. Evident, modelul de motocicletă pe care l-ar folosi Marino spune ceva despre personalitatea lui – un Harley mare şi demodat. Lucy iubeşte ceasurile foarte complicate – te-ai aştepta la asta de la un magician al tehnologiei cum este ea, care vrea să afle cum funcţionează totul. Şi te-ai aştepta să conducă supermaşini ca Ferrari, întrucât adoră puterea.

Prin urmare, e necesar să foloseşti branduri ca să lămureşti mai bine anumite lucruri, însă asta nu înseamnă că fac publicitate. Nu sunt un sponsor.

Ce diferenţă este între raportarea ta şi cea a lui Kay Scarpetta la social media?

Scarpetta n-ar face niciodată ce fac eu. Ea lucrează într-un mediu secret şi ultimul lucru pe care ar vrea să-l facă e să-şi divulge numele adevărat pe Twitter astfel încât oricine să-i poată scrie despre orice. Nu asta-i menirea ei; ea nu este un scriitor care vinde cărţi. Ea foloseşte Twitter-ul doar ca să capete informaţii.

Pe de altă parte, Marino dă de bucluc cu acest Twitter, deoarece încearcă să-l folosească în alte scopuri şi se trezeşte într-o situaţie dificilă.

În ceea ce mă priveşte, folosesc reţelele sociale ca să intru în legătură cu fanii mei. Vreau să comunic cu fanii mei din întreaga lume şi în acelaşi timp şi ei să comunice cu mine, prin urmare sunt foarte activă în social media.

Etichete: ,
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.