New Orleans, New Orleans, dulce leagăn al vampirilor…

Articol publicat in:Scriitori | Aparut in:Nr. 3 ( august, 2010 )
Autor:

<a href=Anne Rice” width=”200″ height=”300″ />Pe scriitori îi poţi uşor asocia cu oraşele în care locuiesc şi pe care, inevitabil, le transformă în personaje în cărţile lor. Acesta e şi cazul New Orleansului, pe care, atunci când îl aduci în discuţie, îl şi vezi alăturat lui Andrei Codrescu. Dar, desigur, şi lui Anne Rice.

Anne Rice care, oricine ştie, este mama vampirului modern.


Lumina zilei

Până acum câţiva ani, tot ce însemna New Orleans se contopea cu persoana lui Anne Rice. De la naştere, educaţie, maturitate, căsătorie, familie, carieră literară – totul.

Naşterea a avut loc la Mercy Hospital din localitate, în 4 octombrie 1941, în sânul familiei formate de Katherine şi Howard O’Brien. Acesta din urmă, tracasat de-a lungul vieţii de poantele pe care amicii din copilărie şi apoi colegii de serviciu le făceau pe seama numelui său, considerându-l „feminin”, în fericitul moment al venirii pe lume a fiicei sale nu s-a gândit la un lucru mai bun decât să dea mai departe beleaua, procopsind-o cu un nume întru totul masculin: Howard Allen. Desigur, mai spre anii senectuţii, cea care-a devenit apoi Anne a dat vina pentru acest incident pe mama ei, care, zice ea, era cam „boemă” (şi cam „dusă cu pluta, un mic geniu şi-un pedagog ieşit din comun”, pe lângă altele) şi şi-a dorit puţin cam prea mult să aibă un copil pe care să-l strige în casă aşa cum îl striga şi pe soţ.

Schimbarea definitivă a numelui – măcar în plan colocvial – s-a petrecut în prima zi de şcoală. O călugăriţă curioasă din fire, văzând-o ruşinată în compania mamei, a rugat-o să-i spună cum s-o cheme. „Anne”, i-a ieşit firesc pe gură şi, văzând că n-o corectează mama, micuţa viitoare „creatoare de vampiri şi vrăjitoare” a considerat acela ca fiind momentul auto-botezului ei.

După câţiva ani buni, când Anne împlinise deja 14 primăveri, Katherine a murit. Doi ani mai târziu, om hotărât, tatăl şi-a găsit o nouă soaţă şi, forţat de împrejurări – l-au transferat cei de la serviciul poştal pentru care lucra –, a fost nevoit să-şi strângă lucrurile şi să se mute în Richardson, statul Texas. Această schimbare de decor n-a bucurat-o câtuşi de puţin pe adolescenta Anne, multe nopţi după aceea visele fiindu-i bântuite de New Orleansul natal…

Love story

Totul până când a apărut în scenă un june pe nume Stan Rice, care i-a pus stăpânire pe aceste vise. Pe-atunci erau amândoi la liceu şi, nimic mai potrivit, s-au ginit reciproc la ora de jurnalism (iar asta se petrecea pe la sfârşitul anilor ’50!). Stan era cam în aceeaşi situaţie cu ea: proaspăt venit din Dallas, stingher într-un oraş nou… şi cu un an mai mic ca ea. Când a văzut-o, n-a pregetat să-şi părăsească scaunul din primul rând şi să i se aşeze alături, mărturisindu-şi plictiseala de-a sta în faţă, singur. Totuşi, au mers la prima întâlnire amoroasă abia un an mai târziu.

În 1959, cât timp Stan era ocupat cu ultimul an de liceu, Anne a început cursurile Colegiului de Fete din Denton. Imediat ce-a isprăvit cu bacalaureatul, Stan s-a dus într-un suflet şi el la Denton, dar, ghinion, Anne se hotărâse între timp să-şi mute locuinţa la San Francisco. Grea încercare! În următorii doi ani au păstrat legătura doar prin corespondenţă.

Şi prin poştă – printr-o telegramă, mai exact – a venit şi cererea-n căsătorie, din partea lui Stan. Zis şi făcut, pe 14 octombrie, Stan şi Allen şi-au rostit jurămintele, şi-au pus verigheta pe deget, s-au sărutat şi-au întemeiat cu bucurie familia Rice.

Şcolile lor

De-atunci încolo au fost de nedespărţit. S-au înscris amândoi la Universitatea de Stat San Francisco, de unde-au absolvit cu diplome oficiale în ’64. Pe-a lui Anne stătea scris „Ştiinţe Politice şi Scriere Creativă”.

Între timp, lui Stan începuse să-i fie recunoscută calitatea de poet cu perspectivă şi, într-un avânt de auto-perfecţionare, s-a înscris la doctorat la Universitatea Berkeley. Acelaşi lucru avea să-l facă mai târziu şi Anne. Amândoi, însă, la scurt tip după începerea cursurilor, au abandonat şi s-au întors la Alma Mater din San Francisco.

Tragedie în familie

Vestea că Anne a rămas însărcinată i-a bucurat mult pe soţii Rice. Erau fericiţi împreună, aveau o situaţie confortabilă (Stan preda la universitatea pe care o absolvise, primea burse şi vorbe de laudă pentru poeziile pe care le producea) şi-un copil era tot ce le lipsea. Aşa că-n 1966, pe 21 septembrie, li s-a născut micuţa Michele.

Trei ani mai târziu, tinerii părinţi s-au mutat la Berkeley, acolo unde sâmburele romanului care avea să fie Interviu cu un vampir a luat fiinţă sub forma unei povestiri. Totuşi, editorilor le-a atras atenţia cu o altă povestire, „Katherine şi Jean”. Îmboldită de acestea, scriitoarea s-a înscris la un masterat pentru aprofundarea artei „scrierii creative”.

Lucrurile însă nu se voiau a rămâne la fel de roze. În 1970 a venit vestea-trăsnet. Micuţa Michele a fost diagnosticată cu leucemie. Au încercat să nu se lase copleşiţi de această nenorocire şi, doi ani mai târziu, când Stan a câştigat 5.000 de dolari de la National Endowment for the Arts, au profitat şi-au dus-o pe copilă la Disneyland.

La scurt timp după aceea, pe 5 august, Michele a trecut în lumea umbrelor, răpusă de boală.

Miracolul Claudia, copilul-vampir

Suferinţa soţilor Rice a fost de nedescris. Anne a intrat într-o lungă perioadă de criză, din care a reuşit s-o scoată doar un miracol – acela al scrierii. În 1973, în doar cinci săptămâni, Anne a readus-o pe Michele la viaţă în paginile cărţii Interviu cu un vampir, rebotezând-o Claudia.

Cum se întâmplă însă în majoritatea cazurilor, cartea a fost respinsă la început de mai mulţi editori, ajungând abia în 1976, trei ani mai târziu, să fie acceptată de prestigioasa editură Knopf. Succesul fulminant al cărţii a atras imediat după sine atenţia reprezentanţilor de la studiourile Paramount, care au cumpărat drepturile de ecranizare pe-o perioadă de 10 ani pentru suma de 150.000 de dolari.

Restul a venit ca de la sine. O întreagă Cronică.

Cronicile vampirilor

În lumea literară americană, dacă vrei să-ţi câştigi pâinea din scris, mai greu e până-ţi găseşti nişa în care să te vâri. Anne Rice a avut norocul – dar şi înţelepciunea – să intuiască şi să profite de potenţialul pe care poate inconştient îl pusese în prima ei carte de succes, prologul unei complicate poveşti cu vampiri, expuse la persoana întâi de protagonişti, apelând în acelaşi timp la un ton sobru, de cronicar burghez, la bine documentate decoruri istorice, la curente filosofice şi, mai presus de orice, la personaje complexe, frământate de poftele fireşti (ale vampirilor) şi aspiraţiile superioare (de-a redeveni oameni).

Dacă Interviu cu un vampir este povestea spusă de Louis unui reporter dornic de-o ştire senzaţională, următoarele cărţi din serie îl înfăţişează ca personaj mai important pe Lestat, vampirul ambiţios care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a-şi atinge dorinţa de supunere totală. Într-atât e de mare pofta lui de mărire, încât, în cea de-a treia carte a seriei, Regina damnaţilor (transformată şi ea în film, combinată însă cu cea de dinainte), ajunge să soarbă sângele lui Enkil şi al Akashei, făuritorii vampirilor de pe faţa pământului. Mergând chiar mai departe, în Diavolul Memnoch nesătulul Lestat bea până şi din sângele sfânt, sângele lui Iisus.

Ciudat este însă faptul că, oricât de incredibile par întâmplările astfel rezumate, citind miile de pagini ale Cronicilor nu doar că nu le simţi povara, dar nici nu le găseşti chiar atât de… supranaturale. Mai că ţi-ar veni să-i compătimeşti pe sărmanii vampiraşi nobili, boticcelieni, de-o frumuseţe inegalabilă, nutritori ai unor iubiri rafinate, mai că ţi-ai dori să le alini suferinţa nemuritoare alăturându-te tagmei lor. Ce altceva mai poate cere un scriitor de la cititorii lui?

Vrăjitoare şi romane erotice

Pe lângă seria vampirilor, Anne Rice a mai dat naştere unei serii memorabile. Cea a vrăjitoarelor Mayfair. Odată cu reîntoarcerea ei în New Orleansul natal în 1989 şi odată cu achiziţionarea unui veritabil conac în stil colonial francez, decorul acestor întâmplări i s-a prezentat în toată măreţia lui. Mai mult decât Cronicile, seria Mayfair prezintă în culori mai puternice farmecul oraşului, cu mare parte din trecutul lui. Interesant poate fi şi faptul că locuinţa acestor fascinante vrăjitoare este (declarat) însăşi locuinţa aleasă de soţii Rice în New Orleans.

A existat însă şi o Anne Rampling în anii ’80, o autoare care-a adus cititorilor în special adulţi două cărţi: Exit to Eden şi Belinda. A existat şi o anume A. N. Roquelaure, care le-a adus trei cărţi, toate trei tratând un subiect apropiat de sado-masochismul sexual, reunite sub numele de Trilogia Frumoasei Adormite (Sleeping Beauty’s Trilogy). A existat şi o Anne Rice care s-a ocupat şi de altceva în afară de vampiri şi vrăjitoare, şi-a scris nu mai puţin de cinci cărţi. Printre care şi Mumia sau Ramses cel blestemat. Cu siguranţă aţi văzut filmul. Ambele părţi!

Au existat toate aceste ipostaze ale personalităţii ei, însă niciuna nu o vestea pe aceasta care există acum, în clipa când citiţi rândurile de faţă.

Schimbare radicală

În 2002, Stan, bărbatul alături de care trăise peste 40 de ani şi căruia îi dedicase aproape fiecare carte, a murit de-o tumoare cerebrală. Suferinţa a aruncat-o din nou în braţele depresiei. Bolnavă de diabet de gradul 1 încă din 1998 (când a şi suferit o comă diabetică), Anne a ajuns să aibă puternice tulburări de somn şi să cântărească până la 115 kilograme.

După o operaţie de bypass gastric, după perioada de refacere, Anne Rice şi-a făcut bagajele şi-a părăsit în 2004 definitiv New Orleansul (scăpând astfel de ravagiile uraganului Katrina din august 2005). A plecat în California, unde să fie alături de Christopher, fiul pe care-l adusese pe lume în 1979, devenit între timp şi el scriitor.

Mai mult decât atât, după o viaţă întreagă de ateism declarat, s-a întors la catolicism, a întreprins călătorii la Ierusalim, a scris două părţi dintr-o trilogie despre viaţa lui Iisus (Christ the Lord: Out of Egypt, 2005, şi The Road to Cana, 2008) şi-a anunţat că pentru nimic în lume, oricât de mult i-ar cere-o nevoile materiale, nu va mai scrie vreodată cărţi despre vampiri.

Cuvintele ei: „S-a zis cu Cronicile! Slavă Domnului!”

Hrisoave din chilie

E greu de crezut că această nouă Anne Rice propovăduitoare a cuvântului Domnului o va putea vreodată detrona pe acea Anne Rice care, în timpul unei serbări de Mardi Gras, a fost plimbată prin tot New Orleansul într-un sicriu negru. E greu de crezut că influenţa pe care scrierile ei despre vampiri a avut-o asupra literaturii (a „culturalizat” vampirul, l-a transformat într-un cetăţean universal nocturn, un fel de „colecţionar de istorie”, cum a spus-o de curând în romanul omonim Elisabeth Kostova), asupra muzicii (e mai puţin cunoscut faptul că Sting s-a inspirat pentru cântecul „Moon over Bourbon Street” din Interviu cu un vampir sau că formaţia Savage Garden şi-a ales numele după definiţia pe care Lestat o dă lumii ca fiind o „grădină sălbatică”) şi asupra filmului (Kirsten Dunst a fost prima dată recunoscută ca actriţă în rolul Claudiei, iar tandemul Brad Pitt-Tom Cruise a rămas de neegalat), e greu de crezut, deci, că toate acestea vor fi puse în umbră de recent începuta trilogie „ecumenică”.

Poate ar fi mai bine să ne gândim de aici înainte la Anne Rice ca la o bună scriitoare ce-a ales calea călugăriei, de unde ne va mai trimite din când în când câte-un hrisov, două sub formă de roman.

Ba poate că nu

Nu mai departe de luna trecută, pe pagina ei de Facebook, Anne Rice a făcut însă un anunţ care a stârnit multe controverse, dar şi mai multe vorbe de laudă.

„Pentru cei interesaţi”, scria ea în 29 iulie, „şi vă înţeleg dacă nu vă interesează: Astăzi am renunţat la statutul meu de creştin. Am ieşit. Rămân devotată lui Hristos, ca întotdeauna, dar nu în calitate de «creştin» sau ca membru al «creştinismului». Mi-e pur şi simplu imposibil să «aparţin» acestui grup infam de oameni certăreţi, ostili şi servili. Vreme de zece ani am încercat. N-am reuşit. Sunt un outsider. Conştiinţa mea nu acceptă altă cale.”

Mii de comentarii au urmat, zeci de articole în cele mai mari cotidiene ale lumii, interviuri lămuritoare.

Poate că totuşi surprizele sunt posibile.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.