Patricia Cornwell în interviu cu Robin Kemp – Prima parte

Articol publicat in:Scriitori | 22 ianuarie 2013
Autor:

În The Bone Bed, eroina seriei lui Cornwell, detectivul Kay Scarpetta, excentricul său partener Marino, nepoata ei hacker şi pilot de elicopter – şi lesbiană pe deasupra – şi asistentul său Bryce se află pe urmele unui ucigaş care îi trimisese lui Scarpetta un clip în care era înfăţişată urechea retezată a unei femei.

 

Cum de ţi-a venit ideea să creezi personajul ucigaşului?

 

Cornwell: Când îmi conturez personajele, nu întotdeauna – de fapt, niciodată nu ştiu cine e ucigaşul. Într-un fel, ţin pasul cu ele pe măsură ce ele înaintează în rezolvarea cazului şi descopăr odată cu ele lucruri noi, iar uneori mă cuprinde un fior când cineva apare şi îmi spun “O, Doamne, cred că ştiu acum cu cine am de-a face şi nu e bine deloc!”

Şi bineînţeles că e şi mai rău când i-o iau puţin înainte lui Scarpetta, iar ea nu ştie în ce se bagă. Dar habar nu am de unde îmi vin ideile privind personajele mele. Pur şi simplu îmi vin. Nu au la bază persoane cunoscute.

 

Este un dar cu care este înzestrat scriitorul, nu-i aşa? Acela de a-ţi apărea în minte personaje şi de a dialoga cu ele?

Ei bine, chiar este. Ar fi mult mai uşor dacă mi-aş face schiţe şi fişe şi mi-aş trasa o hartă a întregii acţiuni, pentru ca după aceea să mă apuc de scris, însă nu pot să procedez în felul ăsta. În The Bed Bones am pornit de la nişte imagini. Am încercat să văd prin ochii lui Scarpetta în momentul în care se uita la e-mailul ciudat, când se plimba, când urmărea o barcă cu motor pe un râu, undeva într-un colţ uitat de lume aflat în zorii civilizaţiei.

Văd totul în acelaşi timp cu ea, apoi mă retrag cumva şi îmi dau seama de ce se uita acolo: era un ataşament extrem de sângeros şi îngrozitor, care indica faptul că s-a comis un act de violenţă asupra cuiva, care va avea repercusiuni asupra ei.

 

Lucy şi Bryce sunt personaje în plină dezvoltare şi, evident, gay. Spune-mi ce loc le găseşti printre celelalte personaje din pleiada creată de tine?  

Amuzant este că, în universul meu, personajele nu sunt interesate de orientarea sexuală, genul sau rasa cărora le aparţin ceilalţi – oamenii sunt pur şi simplu oameni. Astfel, deşi Scarpetta ştie că nepoata ei n-o să aducă acasă vreun iubit şi că asistentul ei nu-i va prezenta vreodată o iubită, acest lucru nu reprezintă o problemă, şi nici n-ar trebui să fie.

Fără să ţin acum predici, îmi place să demonstrez cât de firesc este totul. Oamenii sunt oameni. Până şi Marino nu mai este habotnicul care era odată. Iese în oraş să ia cina cu Bryce şi cu iubitul – sau soţul acestuia. Şi dacă toată lumea ar face la fel, în ce lume frumoasă am trăi!

 

E o întrebare incomodă, dar tot o lansez. Unii spun că trebuie “să fii unul” ca să poţi crea un personaj autentic sau să poţi scrie ceva credibil despre subiect. Presupun că nu eşti de acord cu această opinie, dar în ce măsură crezi că poate fi valabilă?

Aş răspunde “Nu-i adevărat”. Dacă n-ai întâlnit niciodată o persoană gay, probabil că ţi-ar fi greu oarecum să scrii despre una, întrucât îţi închipui că trebuie să te conformezi unui stereotip, care de fapt nici nu există.

Adică, dacă te invit să iei cina alături de mine şi de Stacy, nici nu te-ai gândi la asta, ci la ce fel de pizza ai mânca. Suntem şi noi simpli oameni.

Ceea ce-i derutează pe unii, mai ales pe cei care nu înţeleg problemele cu care se confruntă homosexualii, este faptul că dragostea e dragoste, grija e grijă, iar un cuplu de persoane de acelaşi sex are aceleaşi preocupări cu unul heterosexual. Suntem cu toţii fiinţe umane; ne asemănăm mai mult decât diferim.

Când aţi dezvăluit public că sunteţi un astfel de cuplu?

În 2007 Stacy şi cu mine ne-am căsătorit. Dar problema aceasta s-a dezbătut în presă încă de la mijlocul anilor ‘90.  Deci nu m-am ascuns niciodată, nu am minţit niciodată şi nu m-am prefăcut că sunt altceva decât sunt. Dar n-am fost nici o activistă.

Eu doar am încercat să-mi trăiesc viaţa, iar mesajul pe care am vrut să-l transmit oamenilor a fost acela că lucrurile sunt mult mai normale decât îşi închipuie ei şi că ura şi atitudinea ostilă născută din frică nu-şi au locul aici.

Oamenii sunt atât de temători – şi regret că politicienii alimentează această stare de spirit, făcând atâta tam-tam –, încât cei „normali“ gândesc că ne condamnă pentru ceea ce facem de teamă ca nu cumva noi să le răpim ceva ce le aparţine doar lor, ceea ce este de-a dreptul absurd. Este ridicol.

Nimeni nu încearcă să le răpească nimic – suntem înconjuraţi de cupluri de toate orientările. Sper ca în cele din urmă oamenii să pună capăt acestor dezbateri sociale care încearcă să ne arunce cu un secol în urmă, dacă nu chiar mai mult.

Etichete: ,
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.