Primul roman poliţist românesc tradus şi apărut în limba engleză

Articol publicat in:Stiri | Aparut in:Nr. 18 ( noiembrie, 2011 )
Autor:

Este vorba, nimic mai potrivit, despre Attack in the Library de George Arion.

Romanul, care a făcut o veritabilă carieră în ţara noastră şi care a marcat apariţia pe scena literară largă a două nume de-acum celebre, autorul – George Arion şi protagonistul – Andrei Mladin, este primul lansat de tânăra editură britanică Profusion Crime. Cu o traducere asigurată de Ramona Mitrică, Mike Phillips şi Mihai Rîşnoveanu, prefaţat de scriitorul Mike Phillips, Attack in the Library a stârnit deja interesul lumii anglofone – nu în ultimul rând, graţie unei inteligente campanii de promovare a literaturii est-europene din partea editurii înainte amintite.

Nu putem decât să se bucurăm şi să sperăm că acesta este primul semn al aşezării romanului poliţist românesc la locul său, printre marile romane poliţiste ale lumii.

Proiectul Profusion Crime mai cuprinde, deocamdată, două traduceri. Kill the General de Bogdan Hrib, apărut deja format Kindle, şi Anatomical Clues de Oana Stoica Mujea. Acestora li se adaugă volumul de non-ficţiune Rîmaru – Butcher of Bucharest de Mike Phillips şi Stejarel Olaru.

Lansarea tuturor acestor patru titluri va avea loc în Marea Britanie, la Londra, după următorul orar: Goldsmiths College (24 noiembrie – eveniment public), Canary Wharf (30 noiembrie – eveniment privat), Leeds University (1 decembrie – eveniment public).

În fotografie: Ramona Mitrică şi unul dintre primele exemplare tipărite
ale romanului Attack in the Library. Reprodusă cu acordul autorului.
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.