Robert Langdon revine!

Articol publicat in:ScriitoriStiri | 16 ianuarie 2013
Autor:

Ce bucurie mai mare să aibă un fan al Dan Brown decât să afle că autorul ne-a pregătit un nou roman din seria care îl are ca erou pe Robert Langdon, personaj devenit deja celebru în romanele Îngeri și demoni, Codul lui Da Vinci și Simbolul pierdut?

De la Books Express am aflat că data oficială a lansării romanului Inferno este 14 mai 2013, iar că subiectul pare la fel de incitant și plin de suspans ca și celelalte. Profesorul de simbolistică de la Harvard se va găsi și de data aceasta prins în mijlocul unui mister, de data aceasta dezvoltat în jurul fascinantei capodopere a lui Dante – poemul Infernul, prima parte a Divinei Comedii. Ne așteptăm iarăși la confruntarea cu adversari misterioși din umbră, la secrete ce amenință liniștea și echilibrul omenirii și la o cursă contra-cronometru în aflarea adevărului.

Dacă cu Codul lui Da Vinci Dan Brown a produs un adevărat fenomen mondial, determinând numeroase dezbateri științifice și religioase, iată că la 10 ani distanță, maestrul absolut al ghicitorilor istorice ne pregătește din nou pentru o aventură.

Dan Brown a mărturisit: „Deși am studiat Infernul lui Dante ca și student, abia recent am început să apreciez influența covârșitoare pe care a avut-o opera lui Dante asupra lumii moderne. Cu acest nou roman, sunt încântat să îi duc pe cititori într-o călătorie spre acest ținut misterios…. un loc al codurilor, simbolurilor și mult mai mult decât câteva pasaje secrete”, a mai spus autorul.

Și dacă atât Îngeri și demoni cât și Codul lui Da Vinci au devenit hit-uri la Hollywood, cu Tom Hanks în rolul eroului principal, iar filmările la Simbolul pierdut sunt încă în curs, ne putem aștepta ca și Inferno să intre în atenția producătorilor de cinema.

 

Etichete: ,
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • gyorgy tozser said:

    Dan Brown mai are cate ceva de invatat.
    „Codul lui da Vinci” nu-i la fel de grozav ca si „Codul lui Brancusi”,iar „Melancolia I” din „Simbolul pierdut” are si pereche,evident „Melancolia II”…Minciunelele masonice se depisteaza simplu.N-o fi citit nici Dan Brown „Timaios”?
    gy.t.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.