Suspans - Dan Boeriu

Haruki Murakami ― 1Q84 (vol. I)
Traducere de Iuliana Oprina şi Florin Oprina
Editura Polirom, Iaşi, 2011
Acum câtăva vreme auzeam pe cineva povestind despre faptul că altcineva (da, ştiu, e ca în „Lanţul slăbiciunilor” al lui Caragiale) îşi scrie o teză de doctorat despre literatura japoneză de secol XX. Se pare că, la majoritatea autorilor niponi, temele predilecte sunt lupta dintre tradiţionalismul puternic şi modernismul agresiv, laolaltă cu încercarea de a stabili o coabitare paşnică între practicile ritualice străvechi şi tehnologia de vârf. Nu ştiu cât adevăr zace în aceste clişee. Cert …

Tudor Călin Zarojanu – Mass Media Insider
Editura Polirom, Iaşi, 2012
Tudor Călin Zarojanu e ziarist. Nu că n-aţi fi ştiut voi detaliul acesta, numai că e bine să fie amintit tuturor acelora care vor vrea să citească romanul său. În Mass Media Insider, autorul foloseşte stilul jurnalistic chiar şi în momentele în care intenţia este de a revela aspecte ce ţin mai degrabă de gândurile personajului principal decât de dedesubturile atât de controversate ale lumii în care se învârte.

 E un fel de rebus literar, un soi de şotron al identităţilor, în …

George Arion – Profesionistul
Crime Scene Publishing, Bucureşti , 2011
Poate că-mi voi ridica în cap toţi admiratorii personajului Andrei Mladin, genialul ziarist inventat de George Arion, când voi spune că, odată cu citirea Profesionistului, am păţit un lucru ciudat, foarte rar întâlnit la împătimitul de lectură care sunt. Şi anume: sunt foarte puţine dăţile când am savurat pe nemestecate o carte cu al cărui personaj central să nu am niciun fel de afinitate. Ba mai mult decât atât: pe al cărui erou principal să-l urăsc atât de vârtos.
Andrei Mladin face …

Baudoin – Travesti de Mircea Cărtărescu
Editura Humanitas & Jumătatea plină, Bucureşti, 2011
Cred că prima carte a lui Mircea Cărtărescu pe care am citit-o a fost Travesti şi am fost uimit să constat atunci că un mare autor poate arăta aşa. Desigur, eram tânăr şi neexperimentat şi aveam o groază de clişee penibile în legătură cu felul în care trebuie să sune literatura bună. Nu neg că plăcerea pe care mi-a stârnit-o micro-romanul lui Cărtărescu (o nuvelă mai stufoasă, după capul meu) a fost aproape vinovată, întrucât aceleaşi jenante prejudecăţi despre …

George Chiriac — Frica circulă prin subteran
Ed. Casa de pariuri literare, Bucureşti, 2011
Poate părea ciudată recenzarea unei cărţi de poezie în paginile unei reviste de suspans, mystery, thriller, sf ş.a.m.d. Numai că volumul lui George Chiriac, Frica circulă prin subteran, pare construit ca o sumă de clişee fotografice (n-o spun în cheie peiorativă) smulse din atmosfera terifiantă a filmelor de gen şi transpuse cu atenţie în pagină.
Versurile lui Chiriac zugrăvesc o lume în care pericolul nevăzutului e atât de pregnant, încât luciditatea se topeşte sub greutatea acestuia. Atmosfera sumbră pare …

Rodica Ojog-Braşoveanu — Moartea semnează indescifrabil
Seria Opere Alese. Rodica Ojog-Braşoveanu
Editura Nemira, Bucureşti, 2011
Ceea ce scrie Nicolae Manolescu în Istoria… sa, referitor la literatura poliţistă şi de suspans, e uşor descumpănitor. Ideea de bază a fragmentului cu pricina (pentru că despre un fragment vorbim, criticul literar fiind ferm convins că, din punctul de vedere al valorii literare, această nişă este inexistentă) este aceea a unui paradox: cum de nu avem mai mulţi scriitori (se subînţelege: buni) de cărţi de acest gen, din moment ce aşteptările publicului sunt mari (supoziţie bazată pe …

Carlos Ruiz Zafon – Jocul îngerului
Traducere de Dragoş Cojocaru
Ed. Polirom, Iaşi, 2009

…şi eu care ziceam că nu prea mă afectează strategiile de marketing în ceea ce priveşte cărţile şi că sunt suficient de stăpân pe gusturile şi pe instinctul meu încât să nu pun botul la toate laudele care însoţesc poveştile din raftul librăriilor. De data aceasta, însă, logica intrinsecă a demersului meu consumist a fost devastatoare. Ceva de genul: în curând trebuie să scriu un text pentru suspans.ro; ca să fac lucrul ăsta, trebuie să selectez şi …

Doina Ruşti – Fantoma din moară
Editura Polirom, Iaşi, 2008

Nimic din aspectul ori titlul volumului de faţă nu prevestea ceea ce aveam să găsesc în interiorul lui. „Fantoma din moară”, cartea Doinei Ruşti, este un exemplu tipic de deviere a cititorului de la intenţiile sale iniţiale în ceea ce priveşte conţinutul unei cărţi. Ca s-o spun mai benign: e o formă de captare a atenţiei celui care citeşte romanul şi de conducere a acestuia către zone în care nu credea că va intra. O formă inocentă de manipulare. Norocul acestui …

Oana Stoica-Mujea – Crime perfecte. Dincolo de oglindă
Editura Tritonic, Bucureşti, 2010
Încep cu o întrebare funny, ca să intrăm mai bine în atmosferă. Deci, ştiţi voi care este diferenţa între o găină? Da, aţi citit bine: diferenţa între o găină. Nu, nu între o găină şi altceva. Ci între o găină şi atât. Dacă nu vă vine în minte niciun răspuns inteligent, atunci citiţi cu maximă atenţie fragmentul care urmează: „Elise se retrăsese în ceea ce i se spunea Grădina dintre casă. Da, era un nume straniu, dar destul de corect. …

Hank Nesser – Cu ochii minţii
Tradurcere de Constantin Dumitru-Palcus
Editura Trei, Bucureşti, 2011
Am întâlnit de mai multe ori în literatură teme magistral alese şi, totuşi, ratate exemplar. N-o să dau exemple, ca să nu fiu acuzat că-s manierist ori, şi mai rău, elitist. Dar bănuiesc că nu spun lucruri noi: e vorba despre cărţi care promit marea cu sarea, iar înăuntru dai de o apă stătută şi deloc frumos mirositoare.
Ei, acum mai exagerez şi eu, pentru că romanul poliţist despre care vă vorbesc acum nu e chiar un fiasco. Că, dacă …

Camilla Lackberg – Prinţesa gheţurilor
Traducere de Simona Ţenţea şi Asa Apelkvist
Editura Trei, Bucureşti, 2010
Lăudabilă iniţiativa editurii Trei de a aduce pe piaţa editorială nume ale literaturii de suspans ori ale policier-elor nordice. N-aş fi crezut niciodată că o zonă geografică oarecum „timidă” beletristic (sigur, lăsând la o parte nume deja clasice ca Selma Lagerlof ori Knut Hamsun) să fie, în realitate, un atât de suprinzător creuzet de talente. Astfel, Anne Holt, Arnaldur Indridason şi, iată, Camilla Lackberg devin şi la noi, din cvasi-necunoscute, nume „tari” ale literaturii de gen.

Camilla Lackberg …

Stephen King – Dolores Claiborne
Traducere de Carmen Toader
Editura Nemira, Bucureşti, 2009

Pentru mine, întâlnirea cu o carte a lui Stephen King are ceva din emoţia cu care priveşti un nefericit dispus să-şi rişte viaţa la un joc de genul ruletei ruseşti. Poate sună ciudat, însă eu sunt genul de cititor care nu cade pe spate la o carte doar pentru faptul că autorul acesteia ar fi cel mai tare pe felia lui. Încerc să mă „resetez” în faţa fiecărui volum pe care-l deschid, de parcă nici nu m-ar interesa sub …

Lena Constante – Evadarea tăcută
Ed. Florile dalbe, 1995
Lena Constante nu este o autoare de cărţi poliţiste. Nici de thrillere ori romane de suspans. Cu toate acestea, „Evadarea tăcută” e acel gen de scriere care, fără a respecta vreo regulă de elaborare a unui roman articulat, îţi transmite toată gama de trăiri necesare pentru a-ţi provoca stări dintre cele mai diverse. E rar lucru să poţi experimenta, prin intermediul unei singure cărţi, disperarea, speranţa ultimă, decăderea fizică, umilinţa, neputinţa în faţa obtuzităţii totalitarismului şi nevoia de compensare măruntă a absurdului cotidian …

John Saul, Coşmarul
Traducere de Monica Şerban
Editura Rao, 2006
Un clişeu banal poate avea o anume frumuseţe? O întâmplare atât de previzibilă încât să nu te mai poată surprinde nici măcar prin motivaţiile ei mai are resurse în a-ţi provoca reacţii neaşteptate? În sfârşit, ansamblul procedeelor cinematografice de stârnire a groazei în spectator pot fi reluate metodic într-o carte şi, prin faptul acesta, s-o facă digerabilă? Se pare că răspunsul la toate întrebările de mai sus, care nu s-au vrut retorice, este „da”. Iar thrillerul lui John Saul, Coşmarul, e una dintre …

Chuck Palahniuk – Cântec de leagăn
Traducere de Radu Garmacea
Editura Polirom, 2007

Ce-aş putea spune eu despre Chuck Palahniuk, fără să încerc să par un strâmbător din nas? În cazul meu, reclama excesivă făcută unui autor are efectul invers: cu cât aud mai des pomenindu-i-se numele, cu atât mai reticent devin în legătură cu opera sa. De cele mai multe ori, am dreptate. Sau, cel puţin, am această impresie.
Născut în 1962, Palahniuk este considerat reprezentantul cel mai important al „generaţiei nihiliste”. Mie, unul, asta nu-mi spune nimic. Adică nimic de bine. …