Suspans - Eseu

Sheridan LeFanu – Green Tea
Mai cunoscut poate pentru Carmilla, una dintre primele povestiri cu vampiri – şi încă una cu o oarece tentă de lesbianism, atâta timp cât atât vampirul, cât şi victima sunt de sex feminin – Sheridan LeFanu este unul dintre clasicii pe nedrept uitaţi ai literaturii fantastice. Dacă mie una Carmilla mi s-a părut neinteresantă şi previzibilă – deşi nu e vina autorului că urmaşii săi au folosit până la epuizare motivele respective – sunt însă povestiri precum The Familiar, Strange Event in Life of Schalken The …

În abordarea prezentă a raportului dintre individ şi societate se vor îmbina mai multe ramuri ale ştiinţelor socio-umane, cât şi ale literaturii. Un melanj între psihologie, privind mintea şi comportamentul individului maniaco-depresiv, cât şi din sociologie, încercând să pătrundem şi în mintea societăţii, dar să şi conştientizăm impactul de cele mai multe ori negativ pe care societatea îl are asupra tipului de individ introvertit. Nu în ultimul rând, se va adăuga şi nuanţarea filosofică – analizând din perspectivă utilitaristă comportamentul individului maniaco-depresiv, şi deci, acţiunile sale – alături de dimensiunea …

Dacă în numărul trecut am prezentat câteva dintre cele mai vechi mărturii referitoare la întâlniri şi întâmplări stranii care implică fiare spectrale sub forma unor câini negri, bănuiţi a fi trimişi ai Iadului, în acest număr vom merge mai departe apropiindu-ne de prezentul în care aceste semnalări continuă neîntrerupt. Pentru că, se pare, diavolul nu a rămas încă fără mesageri.
La sfârşitul secolului al XVII-lea, o serie de evenimente reale au determinat apariţia credinţei în Bestia din Flandra, credinţă care persistă până astăzi în regiune: după ce au fost raportate dispariţiile …

Un bărbat îşi petrece seara în fotoliul său, citind. Întinde mâna, pe bâjbâite, să-şi mângâie căţelul aşezat la picioare; simte cum ceva se întinde în întâmpinarea mâinii lui, dar nu este câinele, ci o oribilă creatură umană, ghemuită în patru labe, care ridică spre el o faţă complet acoperită de păr [1]. Un alt bărbat se trezeşte din somn şi îşi vâră mâna sub pernă, după ceasornic, dar în locul acestuia simte o gură cu dinţi [2]. Un nefericit bibliotecar constată cum cititorul de care se apropia întoarce către el …

Am stat şi m-am întrebat săptămâna trecută dacă îmi place mai mult de Poirot sau de Barnaby. N-am reuşit să-mi dau un răspuns atunci, după cum nici altădată nu voi reuşi. La urma urmei, nici nu e necesar. Îmi plac amândoi la fel de mult, l-aş lua acasă pe oricare dintre ei, sub orice formă, chiar şi de stafie. Stafie? Wow! Ar fi excelent să am o colecţie de stafii şi mă gândesc foarte serios să mă apuc de ea. Poate că aş avea şanse să intru în clubul de …

Unul dintre animalele des asociate cu Diavolul sau cu lumile întunericului, prezent în numeroase mituri, dar şi în numeroase relatări care prezintă un grad de credibilitate suficient pentru ca iubitorii de mistere să se aplece asupra acestora încercând să le pătrundă exact înţelesul, este câinele spectral ori demonic, fie el negru ori de altă culoare. Această fiinţă, prezentând numeroase caracteristici care îl leagă de universul supranaturalului (caracteristici variind ca amănunte de la mit la mit şi de la relatare la relatare), a fost privită de cele mai multe ori ca …

John William Polidori – The Vampyre (1819)
Dacă până acum am tot găsit povestiri interesante, subiectul articolului de azi este o povestire care m-a plictisit de moarte, dar care, la vremea ei, şi-a adus contribuţia la înflorirea literaturii cu vampiri (care prospera bine-mersi şi înainte de Bram Stoker). Merită luată în calcul ca fiind una dintre străbunicile romanului Dracula, deşi altminteri am găsit-o ca fiind un soi de esenţă concentrată a defectelor pe care le poate avea literatura romantică.
Vampirul în chestiune se numeşte Lord Ruthven şi este prototipul străinului distant şi …

Practicile oculte şi experienţele interzise au suscitat întotdeauna interesul oamenilor, de multe ori doar ca idee, în unele cazuri însă şi ca practică. Ceea ce nu au reuşit însă adepţii artelor negre şi ai viciilor să înţeleagă este faptul că astfel de obiceiuri sfârşesc, întotdeauna, prost, fie că asta se întâmplă din cauze naturale, fie că explicaţia rezultatului este mai puţin simplă. Exemplele sunt nenumărate, dar un caz clasic ar fi cel al lui Gilles de Rais, erou şi răsfăţat al sorţii, prăbuşit în decadenţă şi crimă în numele demonilor, …

Washington Irving – The Legend of Sleepy Hollow (1819)
Ei bine, dragi copii, The Legend of Sleepy Hollow, cunoscută la noi drept Legenda călărețului fără cap şi ecranizată de mai multe ori – o dată cu Johnny Depp şi Christina Ricci în distribuție, în regia lui Tim Burton (1999) – nu e povestirea dătătoare de fiori în care variatele interpretări şi reinterpretări cinematografice au transformat-o. În varianta originală ea este în mod explicit istoria unei farse, povestită, de altfel, cu destulă ironie şi cu prea puțini fiori pentru gustul meu.
Ichabod Crane …

Spirit (sau demon) antropofag în legendele amerindiene, the wendigo (în fapt, aşa cum remarcă R.A. Brightman – în The Windigo In The Material World, Ethnohistory 35 (4): 337–379, 1988 –, wiindigoo la tribul ojibwe, widjigo la algonquini şi wihtikow la tribul cree, cuvinte derivate din termenul proto-algonquian wi-nteko-wa, considerat a însemna “bufniţă”, ceea ce duce cu gândul la straniul „Sălaş negru” din serialul Twin Peaks) are şi o versiune materială, capabilă de a produce manifestări directe în realitatea imediată, fie atunci când îşi atacă victima întrupându-se ca monstru, fie atunci …

În episodul trecut al serialului nostru, ne-am oprit asupra Carmillei lui LeFanu ca imagine clasică a femeii-vampir din literatură şi cinematografie, precum şi asupra unei figuri istorice care a stat la baza personajului, contesa Bathory. După cum am văzut, cumplita ucigaşă în serie corespundea perfect ideii noastre despre contesele „colţate”, cu o mică excepţie – dincolo de personalitatea ei stranie şi în ciuda legendelor ulterioare, nimic nu indică faptul că Bathory ar fi băut sânge, ori că s-ar fi îmbăiat în acest lichid.
De altfel, oricât de dubios ar fi fost …

Guy de Maupassant – Le Horla (1887)
Spre deosebire de tot soiul de mofturoşi ai timpurilor noastre, Guy de Maupassant – scriitor francez clasic, autorul romanului Bel Ami şi unul dintre cei mai talentaţi autori de proză scurtă – nu se considera înjosit să scrie şi povestiri fantastice. Ca urmare, am avut mari dificultăţi în a decide ce povestire de-a lui Maupassant să aleg, ezitând între aceea cu bărbatul care se îndrăgosteşte de o frumoasă coadă împletită, aparţinând unei femei moarte cu decenii în urmă, cea cu insul căruia îi pleacă …

Tuturor ne este familiară imaginea literară (şi cinematografică) a femeii-vampir, o aristocrată de o frumuseţe rece, seducătoare, care îşi aşteaptă prada ce îi va asigura nemurirea. Această imagine a fost probabil standardizată de opera lui Sheridan LeFanu, Carmilla, care a dat naştere unei serii întregi de eroine şi anti-eroine ulterioare pe acelaşi tipar. Deşi Carmilla nu a fost prima scriere pe această idee (amintim aici Mireasa din Corinth de Goethe şi Moarta îndrăgostită de Theophille Gauthier), totuşi predecesoarele ei păstrau încă destule caracteristici care le ţineau strâns legate de miturile …

Dincolo de devierile moderne privind legenda Graalului, fie ele idolatrizante, instituţionalizante sau, dimpotrivă, rămânând în sfera profanului, dincolo chiar şi de necesitatea recuperării unor sensuri veritabile ale unui cod pe baza căruia s-a clădit cea mai mare parte a istoriei erei noastre – codul cavaleresc –, intenţia scurtului studiu de faţă este aceea de a vedea dacă şi în ce mod tradiţia cavalerească europeană ne-ar putea fi de folos şi acum, în zilele noastre.
Aşadar, să reluăm firul naraţiunii de unde îl lasă filmele şi romanele din prezent…
Cavalerii mesei rotunde, odată …

Robert E. Howard – Pigeons from Hell (1934)
Bine, porumbeii sunt doar un artificiu, o imagine reuşită, nu-s cu adevărat nişte porumbei veniţi din iad (ce tare ar fi fost asta!). Dar a fost bine că m-am lăsat atrasă de titlu, pentru că altfel ratam cea mai cruntă poveste despre o răzbunare pe care am pomenit-o.
Începe într-un mod clasic, chiar uşor plicticos pentru cine a mai citit poveşti cu inşi temerari care se aventurează în case părăsite, dar merită să-ţi înghiţi plictiseala, pentru că povestea evoluează surprinzător şi pentru atmosfera pe …