(fragment de roman)
Barintown este un oraş care nu poate fi găsit pe nicio hartă, oricât de amănunţită ar fi ea. Nu-i accesibil pentru oricine nici pe calea aerului, nici venind pe ocean, şi nici cu trenul, sau cu automobilul. Sistemul GPS nu-l are înregistrat, aşa că nu aruncaţi aparatul bănuind o defecţiune majoră a lui. Şi totuşi, oraşul există, autorul l-a vizitat în repetate rânduri, şi l-a descris în cărţile Crimele din Barintown (1995) şi Crime sofisticate (2009), iar de curând, în romanul pe care tocmai l-aţi deschis.
E o aşezare …
Lucrând în presă din 1970, am cunoscut, treptat-treptat, nu numai tainele meseriei de jurnalist, dar şi rigorile cenzurii. Însă dacă la Revista bibliotecilor, unde am fost angajat după terminarea facultăţii, ea se manifesta mai puţin virulent, la revista Flacăra, în redacţia căreia am intrat din 1974, i-am cunoscut formele de acţiune paroxistice. „Cuvântul ăsta nu-i potrivit, fraza asta este interpretabilă, articolul ăsta n-are ce căuta în revistă, scriitorul pe care l-ai abordat nu e de încredere, aşa că interviul cu el nu apare.” Discuţii pe care le-am purtat cu Nicolae …
Tom Barnaby. Detectiv inspector şef. Eroul celui mai popular serial de televiziune din Marea Britanie – Crimele din Midsomer. Un poliţist rotofei, care merge legănându-se ca un marinar, cu mâinile uşor depărtate de corp. Mai întotdeauna la costum şi cravată – cravata are un nod impecabil, dar e cam scurtă, după o modă din alte vremuri. Are o pricepere deosebită în dezlegarea enigmelor cu ucigaşi, dar nu face niciodată paradă de abilităţile sale. Dacă nu i-ai cunoaşte ocupaţia, l-ai crede mai curând unul dintre cultivatorii mănoaselor pământuri din zonă.
A apărut …
George Arion – Profesionistul
Crime Scene Publishing, Bucureşti , 2011
Poate că-mi voi ridica în cap toţi admiratorii personajului Andrei Mladin, genialul ziarist inventat de George Arion, când voi spune că, odată cu citirea Profesionistului, am păţit un lucru ciudat, foarte rar întâlnit la împătimitul de lectură care sunt. Şi anume: sunt foarte puţine dăţile când am savurat pe nemestecate o carte cu al cărui personaj central să nu am niciun fel de afinitate. Ba mai mult decât atât: pe al cărui erou principal să-l urăsc atât de vârtos.
Andrei Mladin face …
Discutăm, cu justificată îndreptăţire, despre reuşitele unor scriitori de pe alte meridiane, înzestraţi creatori de suspans. Dar să nu uităm că noi înşine avem o tradiţie în această direcţie. Tocmai de aceea îmi permit să reproduc câteva pagini din eseul meu Alexandru Philippide sau drama unicităţii, apărut exact în urmă cu trei decenii, în care semnalam valoarea excepţională a unei nuvele datorate acestui mare poet, prozator, cărturar.
*
Îmbrăţişarea mortului de Al. Philippide este „o istorie extraordinară” ca a lui Poe, sau o „povestire fioroasă” ca a lui Villiers de l’Isle Adam. …
Îmi vine să răspund ca Ion din Năpasta: „Bogdaproste, bine.” Însă ambianţa în care ne-am aflat îmi impune să formulez altfel: „Thanks, it went very well!”
Şi unde ne-am aflat eu, Bogdan Hrib, Oana Stoica Mujea – în calitate de autori, şi Alexandru Arion – deocamdată doar în calitate de editor?
La un moment dat, într-o clădire numai sticlă şi aluminiu. Canary Warf. Am urcat acolo după ce am fost verificaţi pe nişte liste şi fiecare a primit un ecuson. Un lift ne-a propulsat până la etajul 31. Nici n-am simţit când …
Este vorba, nimic mai potrivit, despre Attack in the Library de George Arion.
Romanul, care a făcut o veritabilă carieră în ţara noastră şi care a marcat apariţia pe scena literară largă a două nume de-acum celebre, autorul — George Arion şi protagonistul — Andrei Mladin, este primul lansat de tânăra editură britanică Profusion Crime. Cu o traducere asigurată de Ramona Mitrică, Mike Phillips şi Mihai Rîşnoveanu, prefaţat de scriitorul Mike Phillips, Attack in the Library a stârnit deja interesul lumii anglofone — nu în ultimul rând, graţie unei inteligente campanii …
Stelian Ţurlea — Îmi ies din minţi
Editura Crime Scene, Bucureşti, 2011
România – locul patru în Europa la consumul de etnobotanice, cu zeci de morţi anual, cu mii de internaţi şi un milion de dependenţi. Iată premisele unui nou roman zguduitor de Stelian Ţurlea, pe care îl poţi citi şi ca pe un document fascinant despre lumea noastră.
De această dată autorul urmăreşte soarta unor adolescenţi în derivă, interesaţi de haine de firmă, de alcool şi de sex, dar, mai ales, de petreceri cu muzică gălăgioasă unde consumă droguri. Părinţi disperaţi, ziarişti, …
What follows is the Introduction toRomania Noir. An Anthology of Mystery & Thriller Short Stories, a volume which was presented by Crime Scene Publishing at the Frankfurt Book Fair this year, and which means to show the world some of the most representative Romanian mystery&thriller writers.
*
In 1862 a book in two volumes “Misteries from Bucharest” by I.M.Bujoreanu appeared, a novel considered to be the first Romanian narration of detective persuasion. In its pages a society that was still living under the Turkish influence was presented (the complete release from under …
Sâmbătă, 24 septembrie 2011, la ora 23.30, la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră: “Amintiri din livada cu meri” – comedie poliţistă de George Arion, regia artistică: Vasile Manta, în distribuţie: Cristina Deleanu, Eugen Cristea şi Mihai Niculescu.
Spectacolul va putea fi audiat luni, 26 septembrie 2011, de la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.
Amintiri din livada cu meri, de George Arion, reprezintă o comedie incitantă, plină de suspans, intriga fiind construită cu abilitate, iar dialogul viu, dinamic având darul de a ne …
Cine citeşte cu o oarecare regularitate scrieri poliţiste, nu poate să nu remarce anumite clişee din aceste pagini.
De pildă, unii dintre detectivi au probleme grave – le-au murit părinţii într-un accident, şi-au pierdut soţiile din pricina unor boli care le-au curmat vieţile. Unii dintre ei au copii de crescut şi totuşi îi neglijează, fiindcă zi şi noapte trebuie să stea la datorie. De aceea, progeniturile o iau adesea pe căi greşite – se droghează, fac abuz de alcool, se complac în promiscuitate.
Scriitorii într-adevăr dotaţi presară clişeele cu o rigoare de …
George Arion – Fortăreaţa nebunilor
Crime Scene Publishing, Bucureşti, 2011
În fascinanta ţară a imaginaţiei, nimeni nu deţine adevărul absolut, toţi au dreptul de a fi înţeleşi şi, mai presus de orice, toţi au dreptul să râdă. În artă – ecou al râsului lui Dumnezeu, cum frumos spunea Milan Kundera (The Art of the Novel) – încrâncenarea nu are ce căuta iar acei agélastes (cuvânt cu care Rabelais îi numea pe cei care nu ştiu să râdă) se aşează, prin chiar natura lor încremenită, oprimantă, rigidă, în afara legilor vii şi fluide …
V-a trecut vreodată prin minte că un pictor poate compune un thriller cu ajutorul pensulei şi al culorilor? V-aţi închipuit vreodată că Rondul de noapte, faimosul tablou al lui Rembrandt, ascunde o taină teribilă? Mai priviţi-l o dată! Dacă nimic nu vă sugerează o faptă odioasă, trebuie să apelăm la un ghid.
Într-un documentar mai captivant decât multe pelicule cu detectivi şi criminali, cineastul Peter Greenaway dezvăluie enigmele celebrei pânze. În interpretarea lui, tabloul maestrului olandez este un J’accuse compus în anul 1642. Cele 34 de personaje surprinse de penelul inspirat …
Superb scrie Eugen Ovidiu Chirovici! Cărţile sale pe care le-am citit – Voodoo, labyrinth.com – m-au convins că avem de-a face cu un prozator de o valoare deosebită, captivat de cuvinte, de modul în care ele se pot combina în fraze pline de emoţie şi farmec. Mai rar scriitori români de azi atât de grijulii la stilul pe care îl folosesc.
Superb scrie Eugen Ovidiu Chirovici! Mai rar scriitori români de azi atât de grijulii la stilul pe care îl folosesc.
Hoodoo Creek, noul său roman, este istoria pasionantă a unui bărbat …
Mircea PRICĂJAN în dialog cu George ARION
George ARION (n. 5 aprilie 1946, în Tecuci) a fost numit pe bună dreptate un „Raymond Chandler al României”. Scriitor, jurnalist, preşedinte director general al Publicaţiilor Flacăra, preşedinte al Romanian Crime Writers Club, a publicat peste 10 romane, 4 culegeri de poezii, un eseu critic şi peste 400 de interviuri (cele din perioada 1974-2004 fiind reunite în O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri, 2 volume). A semnat, de asemenea, scenariul serialului de televiziune Detectiv fără voie şi scenariile lung-metrajelor Enigmele se explică …
COMENTARIU