Suspans - Nopţile din Postul 7

— Drepţi!
Ordinul a fost dat de plutonierul Zaharia Pamfil la apariţia locotenentului-major Mirică, un ofiţer tinerel, destul de bine legat şi cu nişte ochi albaştri cu care părea capabil să vadă până în fundul sufletului oricărui soldat.
— Staţi jos. Cum staţi cu învăţatul?
Nici unul dintre soldaţii proaspăt sosiţi la obiectivul Ecluza n-a considerat că întrebarea îi fusese adresată şi, sub privirea scrutătoare a ofiţerului, majoritatea şi-au plecat privirea. Unii îşi admirau bocancii, alţii căutau de zor ceva prin buzunare, pe când ceilalţi stăteau aplecaţi asupra Regulamentului de Gardă, ca pentru …

— Gata, băieţi! Ajunge pe azi cât aţi învăţat. Mai este şi mâine o zi, dar puteţi învăţa şi seara. Oricum nu aveţi ceva mai bun de făcut.
Soldaţii proaspăt repartizaţi la obiectivul Ecluza s-au ridicat în picioare. Au aşteptat până a ieşit locotenentul major din sala de studiu, şi-au adunat cărţile din care învăţau regulamentul de gardă şi uzul de armă, apoi unii au ieşit să fumeze, alţii să se spele pe mâini şi să meargă la masă.
Cei doi turci, Orhan şi Hasan, erau amândoi fumători, totuşi ar fi ales …

— Atenţie la mine! a răcnit locotenentul-major Mirică, de parcă soldaţii aliniaţi la dunga galbenă s-ar fi aflat la doi kilometri şi nu la doi paşi de el.
Liniştea care s-a lăsat în curtea subunităţii era deranjată doar de sunetul vântului printre tufişurile şi boscheţii de dincolo de gard şi de zgomotul maşinilor de pe drumul ce ducea la mare. Soldaţii au încremenit în poziţia de drepţi şi aşteptau cu sufletul la gură să fie repartizaţi la posturi. Din cei paisprezece ostaşi, treisprezece se rugau în gând să nu ajungă la …

Marius Cătană nu-şi făcea griji inutil. Imediat ce rămânea singur în post, după plecarea schimbului, se lăsa jos în foişor, pescuia o ţigară din pachet, o pufăia în palmă, verifica dintr-o privire să nu fie nimeni în preajmă, după care se sprijinea de un stâlp al foişorului astfel încât să fie vizibil de la distanţă, închidea ochii şi dormea. Se obişnuise să facă asta mai ales când era de serviciu pe timp de noapte, dar dormise de câteva ori şi ziua în amiaza mare. Reuşea să doarmă chiar şi cu …

Marian Ababei mai avea două săptămâni de armată şi scăpa definitiv. Era deja sătul de gardă, ceea ce era de înţeles după aproape nouă luni trăite la un program de patru ore de post, patru de veghe şi cam trei, cu mare noroc trei şi jumătate, de somn.
La început îi fusese tare greu, apoi se obişnuise să nu se mai gândească la nimic. Când era trezit pentru a intra în post îşi gonea gândurile şi, cu mintea la fel de goală ca o coală albă de hârtie, îşi lua arma …