Suspans - proza romaneasca contemporana

Captiv

Articol publicat in:Proza | 27 martie 2014
Autor:
captiv

Sfârşitul vieţii mele a coincis cu evadarea din neantul social în care până atunci credeam că am zăcut  de bună voie. Moartea cu siguranţă îmi adusese celebritatea. Murisem de mâna unui criminal în serie care se juca cu poliţia judiciară cu o măiestrie diabolică. De ani de zile nu putea fi prins, fiind pe primele pagini ale tabloidelor cu isprăvile sale.
M-am apropiat de ea, ştiind instantaneu că ea îmi dăduse fiinţă şi moarte, fără să pot rosti un singur cuvânt. Era un chip părăsit care îşi găsea refugiul în foi …

În drum spre schimbare (I)

Articol publicat in:Proza | 12 martie 2014
Autor:
in-drum-spre-schimbare-i

Prolog
Plecarea mă înspăimânta. Ştiam că-mi va schimba viaţa în bine. Sau în rău, doar că asta, desigur, nu ştiam, însă aveam să descopăr mai târziu în viaţă.
Trenul plecă din gară fără nicio întârziere, din fericire. M-am dus în compartimentul specificat, m-am aşezat pe locul liber şi am început să mă gândesc la ce aveam să fac când voi ajunge. Nu ştiam foarte multe despre locul respectiv; ştiam sigur că e un oraş mai puţin populat, cu locuitori foarte drăguţi. Dar asta avea să se dovedească o mare minciună pentru mine, …