În drum spre schimbare (III)

Articol publicat in:Proza | 10 aprilie 2014
Autor:

evil_girl 2Nu aveam regrete pentru ce făcusem. Dar mă durea faptul că el mă trădase. Trebuia să-i arăt că nu va fi mereu cum dorea el, şi că treaba „neterminată” de el – terminată de mine – îl va „bântui” pentru tot restul vieţii care îi mai rămăsese.
Era un laş. Mă scuzaţi: un mare laş. Nu reuşeam să înţeleg cum putuse să-mi facă aşa ceva, după toate cele întâmplate între noi. Trebuia să-i dea cineva o lecţie, nu?
În timp ce-mi făceam un plan, îmi împachetasem şi bagajele, plecând de acolo, încercând să las totul în urmă… însă ştiam destul de bine că nu voi putea.
Concediul se terminase, trebuind ca, în următoarele săptămâni, luni, ani, să merg să-mi câştig pâinea. Şi existenţa.

Următoarele zile decurseră „normal”, dacă se poate zice aşa. După comportament, nu părea că tocmai făcusem o crimă. Simţeam, uneori, nevoia de a-mi povesti experienţa, însă ştiam că nu puteam să mai am încredere în oameni, după tot ce-mi făcuse el.
Zilele parcă erau trase la indigo. Aceleaşi lucruri: dimineaţa pregătiri pentru mersul la muncă (eram secretară la o mare întreprindere), seara acasă, în cadă, făcând una dintre acele băi care mă relaxau de fiecare dată, ajutându-mă să observ cât de repede se scurgea viaţa mea, făcând „nimic” cu ea.

Simţeam nevoia de o schimbare.

E incredibil cât de tare te pot modifica unele lucruri din trecut. Trecuse aproape o săptămână de la acel „incident” de pe plajă. Parcă nu-mi venea să cred că poliţia nu-mi luase urma. Se părea că mă pricep, că sunt făcută pentru lucruri de acest gen. Credeam că sunt o profesionistă, dar, în realitate, mai trebuia să lucrez puţin ca să mă conving pe deplin.
Impresia că eram făcută pentru lucruri murdare îşi făcea cu uşurinţă loc printre celelalte gânduri din mintea mea. Traiul meu liniştit, precum apa unui lac, era acum apa unui ocean pe timpul furtunii: în larg fiind agitată; spre mal, apa spărgându-se cu putere de stânci. Gândul, precum un fulger strălucitor, se transformă într-o dorinţă arzătoare. Trebuia să-mi îndeplinesc această dorinţă. Era cea mai importantă, celelalte transformându-se în vagi amintiri despre unele lucruri pe care aveam de gând să le fac.

Cu ocazia noului meu mod de viaţă, aveam să mă răzbun pentru toate cele întâmplate în copilărie. Simţeam că trebuie să-mi răzbun necuvântătorul amic. Trebuia să ştiu de ce tatăl meu îl omorâse cu atâta cruzime şi de ce-mi „dedicase” acea scenă îngrozitoare, pe care niciun copil nu trebuie s-o vadă. Bunicuţa trebuia să fie şi ea răzbunată. Până în acea clipă refuzam ideea că tatăl meu o grăbise pe Aleea Morţii, însă acum parcă totul căpăta o nouă lumină. Eram nevoită să mă întorc de unde-mi începusem viaţa. În acel loc îngrozitor, încărcat cu amintiri oribile, se aflau „rădăcinile” mele care trebuiau tăiate.

railway

Aşteptând trenul, care, după cum mă obişnuisem, avea întârzieri mari, mă gândeam la ce păţisem cu tatăl meu. Merita să-i fac exact ce-i făcuse el lui Negro. Iar mamei, deşi nu mă rănise direct niciodată, merita să-i fac ce-i făcuse tata bunicii… poate cu puţin mai mult chin, deoarece trebuia, desigur, să adaug şi chinul suportat de mine. În tot acest timp, eram nevoită să suport canicula, să mă gândesc la ce aveam de făcut şi să încerc să-mi opresc pofta arzătoare de sânge.
Faptul că ucisesem alcoolistul, reuşise să mă facă mai puternică şi să-mi îndeplinesc ce-mi dorisem atât de tare o viaţă întreagă: răzbunarea pusă în aplicare.
Deodată se auzi trenul şuierând în depărtare. „Era şi timpul să apară”, am auzit în gând.

Aceleaşi probleme cu căldura. Insuportabilă. Altfel, eram singură în compartiment, ceea ce făcea situaţia relativ mai plăcută. Puteam, dacă doream, să mă descarc vorbind cu femeia din oglindă, care mă privea insistent. Pe de altă parte doream să-mi eliberez sufletul, însă nu vorbind cu mine însămi. Singurul om cu care puteam vorbi era „el”. Însă EL mă abandonase. Supravieţuiam abandonului, nu era problemă, dar nu ştiam dacă el va putea supravieţui când avea să-mi afle gândurile. Îmi revenea prea mult în minte, iar acest lucru trebuia să înceteze cât mai repede.

Filme încă nerealizate derulau în mintea mea. Îmi imaginam cum îl tăiam pe tatăl meu… cum o sufocam pe mama mea… mai pe scurt: îmi imaginam cum mă răzbun. Ce dulce va fi viaţa când voi termina cu toţi cei care m-au făcut să sufăr. bloodbath 2Era timpul să-mi iau cartea pe care o citisem şi recitisem de zeci de ori. Cartea care mă făcea să mă simt bine. Cartea scrisă de fenomenul Stephen King.

Viteza trenului era din ce în ce mai mică. Ne apropiam de gara oraşului meu natal. Când urma să termin ce-mi propusesem să fac, acele fragmente din viaţa pe care o dusesem în acest oraş se vor fi stins precum un foc de tabără rămas fără combustibil.
Afară începu să plouă. Chemasem un taxi. Inima îmi bătea extrem de tare. Eram foarte emoţionată.

Nimic nu se schimbase. Totul era la fel: casa, grădina din faţa casei… absolut tot era la fel.
Noaptea se aşternuse deja când eu ajunsem în locul în care am făcut cunoştiinţă cu ura, durerea şi suferinţa.
Uşa era încuiată, aşa că m-am văzut nevoită să intru pe gemuleţul de la baie veşnic deschis.

Aerul din casă era rece, prin el plutind duhoarea bătrâneţii.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.